Ministerul Agriculturii deschide miercuri cele mai așteptate măsuri de investiții din noul Program Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, chiar dacă nu există o aprobare oficială din partea Comisiei Europene ci doar un acord de principiu, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferință dedicată lansării primelor măsuri din noul PNDR.
Ministrul a precizat că există deja acordul de principiu de la CE pentru lansarea acestor două măsuri, iar pentru celelalte ,,vom avea scrisoare de conformitate la jumătatea lunii aprilie.
În ceea ce privește PNDR 2007-2013, șeful MADR a menționat că programul a fost un succes, gradul de absorbție fiind de 83%. ,,Cred că o să avem un prim program al României care se apropie de un grad de absorbție de sută la sută. Este un efort uriaș la care ne-am angajat împreună cu beneficiarii să îl realizăm până la sfârșitul lui 2015′, a spus ministrul.
PNDR 2014—2020 are alocată o sumă de 8,128 miliarde de euro la care se adaugă cofinanțarea națională de 1,3 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că 9,5 miliarde de euro care vor fi puse la dispoziția fermierilor în perioada următoare.
Potrivit oficialului MADR, prima măsură lansată miercuri se referă la investițiile în ferme cu o alocare totală de 1,2 miliarde de euro pe 7 ani.
‘Măsura de azi are o sesiune deschisă până la sfârșitul lunii octombrie cu o alocare de 206 milioane de euro, care acoperă jumătate din anul 2014 și tot anul 2015. A doua măsură — instalarea tinerilor fermieri — are o alocare de 445 milioane de euro, mai mare față de cele 329 milioane de euro din perioada 2007—2013 când am avut contracte cu 13.446 de fermieri care au început activitatea agricolă în mediul rural’, a adăugat șeful MADR.
În afara celor două măsuri importante din PNDR, miercuri se mai deschide și o măsură care vizează strategiile de dezvoltare locală.
‘Lansăm și o măsură pentru Axa Leader, una micuță de numai 2,4 milioane de euro dar extrem de importantă pentru a începe strategiile de dezvoltare locală’, a mai spus Daniel Constantin.
Potențialii beneficiari ai măsurilor lansate miercuri vor avea la dispoziție fonduri europene nerambursabile de 205,7 milioane de euro pentru modernizarea exploatațiilor agricole prin submăsura 4.1 și de 111,2 milioane de euro pentru instalarea tinerilor fermieri prin submăsura 6.1, primele două submăsuri din PNDR 2020 deschise pentru depunerea cererilor de finanțare.
Aceste prime sesiuni anuale pentru depunerea de proiecte sunt continue până la data de 30 octombrie 2015 sau până la epuizarea fondurilor alocate în acest an pentru fiecare submăsură în parte. Sesiunile continue aferente anului 2015 se pot opri înainte de termenul limită dacă valoarea totală solicitată prin cererile de finanțare a proiectelor atinge nivelul alocării respectivei sesiuni.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește exclusiv on-line cererile de finanțare pentru submăsura referitoare la investiții în exploatații agricole, iar pentru submăsura care vizează sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri depunerea cererilor de finanțare se va realiza în format tipărit sau on-line.
‘Lansarea primelor măsuri de finanțare din PNDR 2020 vine cu o serie de elemente și soluții inovative care vor asigura o gestionare eficientă și transparentă a fondurilor europene și, totodată, va facilita accesul la finanțare. Această facilitare este asigurată prin scurtarea perioadelor de evaluare și selecție a proiectelor și prin aplicarea de simplificări procedurale și mecanisme utile potențialilor beneficiari (depunere on-line, bază de date cu prețuri de referință, procedură de achiziții private on-line etc.)’, arată AFIR.
Pentru a prioritiza finanțarea proiectelor în funcție de calitatea acestora, se va aplica un prag de punctaj, care va fi diminuat în fiecare lună pe parcursul sesiunii anuale continue cu câte 10 puncte, până la atingerea unui prag minim acceptat pentru respectiva sesiune.
Pragul de calitate aplicat în prima sesiune pentru cele două submăsuri este de 85 de puncte, iar pragul minim este de 30 de puncte. Fiecare potențial beneficiar își va face singur evaluarea propriului proiect pentru a stabili câte puncte are, în funcție de criteriile de selecție publicate în Ghidul Solicitantului. În funcție de autoevaluarea realizată, solicitantul va depune proiectul în luna în care se va încadra din punct de vedere al punctajului estimat. Astfel, dacă un proiect a fost autoevaluat cu 75 de puncte, solicitantul îl va putea depune încă din prima lună a sesiunii când pragul de calitate este de 85 de puncte, dar va fi evaluat începând cu a doua lună când pragul de calitate va fi de 75 de puncte. În cazul în care se constată că solicitantul și-a estimat punctajul cu mai mult de 20% față de punctajul stabilit de AFIR, proiectul respectiv va fi mutat la finalul clasamentului și va fi finanțat doar dacă rămân sume disponibile după selectarea celorlalte proiecte.
Un alt element de noutate îl constituie emiterea de rapoarte de selecție lunare, fiind astfel scurtat timpul de analiză al proiectelor.
Termenul estimat pentru evaluarea proiectelor este de 37 de zile lucrătoare de la sfârșitul lunii în care au fost depuse respectivele proiecte. Acest termen se poate majora cu 10 zile lucrătoare dacă sunt în evaluare proiecte pe două sau mai multe sub-măsuri.