Deputatul UDMR Korodi Attila a declarat marți că mai multe articole din Codul Silvic, care a fost retrimis Parlamentului pentru reexaminare de președintele Klaus Iohannis, ar trebui menținute în proiect. „În două dintre prevederile noului Cod Silvic consider că avem poziții diferite. Legea, în forma adoptată de plenul Camerei Deputaților, prevede clar că un grup economic nu poate achiziționa și procesa mai mult de 30% din volumul dintr-un sortiment de masă lemnoasă din fiecare specie în parte. UDMR consideră că trebuie menținută această prevedere, pentru că dă o șansă reală la folosirea durabilă a resursei forestiere și comunitățile locale vor putea menține capacități de prelucrare de dimensiuni medii și mici, cu impact direct pozitiv asupra dezvoltării economice locale”, a afirmat Korodi Attila, potrivit unui comunicat de presă remis marți .Un alt aspect despre care vorbește deputatul UDMR este acela al utilizării pădurilor de către micii proprietari. El spune că în prezent în România există jumătate de milion de hectar de pădure nepăzită, iar cea mai potrivită soluție în acest caz ar fi ca legea să garanteze proprietarilor de păduri mici să își poată păzi suprafețele fără obligativitatea efectuării de amenajamente silvice. „Potrivit legii, paza pădurilor poate fi asigurată numai dacă există amenajamente silvice pentru acele suprafețe împădurite care, din cauza cheltuielilor prea mari și a parcelărilor, nu sunt asumate de către micii proprietari. Lor trebuie să li se acorde șansa de a gestiona pădurea nu doar ca o resursă economică, ci și ca o valoare care trebuie păstrată pe termen lung, iar o măsură potrivită în acest scop ar fi cea de a permite micilor proprietari exploatarea legală anuală a 3 metri cubi de masă lemnoasă per hectar. Conform calculelor noastre, pe lângă faptul că s-ar aduce sub pază jumătate de milion de hectare de pădure s-ar exploata mult mai puțin lemn în pădurile de acest gen, decât în cazul amenajamentelor silvice care sunt premiza utilizării economice ale pădurilor respective. De aceea consider că metoda propusă de noi, folosită și în Europa, ar fi utilă și în cazul nostru. Celelalte articole din lege pot fi rediscutate, există aspecte care țin de specialiștii din domeniul silvic”, a completat Korodi. Președintele Klaus Iohannis a semnat luni cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 — Codul silvic pe motiv că limitează activitatea economică a operatorilor economici sau a grupului de operatori economici.