Breaking News

Şova: Gorghiu a reprezentat Electrica într-un contract pe care firma mea l-a câştigat pentru Turceni

2012_09_05_dan sova 1_rszSenatorul PSD Dan Şova a declarat, miercuri, în plen, că unul din contractele de asistenţă juridică ale firmei în care era asociat a vizat recuperarea unei creanţe de 48 de milioane de lei a Complextului Turceni de la Electrica, care era reprezentată de societatea de avocatură a Alinei Gorghiu.Şova a spus că ”unul din cele trei contracte din ancheta DNA, în cazul său, a vizat recuperarea unei creaţe de 48 de milioane de RON, a Complexului Turceni de la Electrica”.”Colegii mei au reprezentat Turceniul şi au obţinut suma. Electrica a fost reprezentată de societatea de avocatură a doamnei preşedintăAlina Gorghiu. Îmi este foarte greu să cred că Alina Gorghiu nu îşi aminteşte cu precizie că în această tranzacţie între Turceni şi Electrica nu a fost absolut nimic ilegal, din contră, s-a respectat legea de sus până jos”, a spus Şova.El a ţinut să precizeze că se bucură că în plen se află ţşi Teodor Atanasiu, fost preşedinte AVAS, care cunoaşte situaţia foarte bine, şi ce eforturi s-au făcut atunci.”Mă bucur că doamna Gorghiu a reprezentat Electrica în al treilea litigiu, acolo nu a fost vorba de ilegalitate”, a mai afirmat senatorul PSD.