Breaking News

Un nou proiect pentru declararea Iașului drept ”Capitală Culturală Europeană”

proiect de capitalaÎn prezența reprezentanților autorităților locale, în Sala Mare a Primăriei a avut loc marți, 24 martie, conferinţa de lansare a proiectului “Ia’şi Descoperă Capitala Europeană a Culturii” – ediția 2015. Prima ediţie a proiectului se desfăşoară între 22 martie şi 2 aprilie, fiind iniţiată de TVR Iaşi şi realizată în cooperare cu Fundaţia “Iaşi – Capitală Culturală Europeană”, Primăria municipiului Iaşi şi Opera Naţională Română Iaşi. La conferinţa de presă, de lansare a proiectului, alături de organizatorii evenimentului, au participat membrii celor şase echipe din Grecia, Portugalia, Spania, Slovenia, Republica Moldova şi România.

“Suntem cu un pas mai aproape de a obţine frumosul titlu de Capitală Culturală Europeană. „Ia’şi descoperă” este un proiect unic, interesant şi ambiţios. Le spunem bine au venit celor care ne vizitează oraşul în aceste zile şi succes celor care vor realiza filmele de prezentare”, a declarat Mihai Chirica, viceprimarul Municipiului Iaşi. Proiectul “Ia’şi Descoperă – Capitală Europeană a Culturii” îşi propune promovarea identităţii oraşului, prin crearea unui fond video dedicat valorilor materiale şi spirituale ale Iaşului. Astfel, în perioada 22 martie – 2 aprilie, mai multe echipe  de realizatori de film documentar din Europa se vor afla la Iaşi, pentru a descoperi oraşul şi pentru a-i surprinde spiritul de ”Capitală Europeană a Culturii” în producții video, pe care să le prezinte publicului ieşean în cadrul unui eveniment de gală. Filmele documentare, inspirate din valorile identitare ale Iaşului – realitatea şi istoria ca parte a unui întreg, vor fi realizate de echipe  formate din producători TV din oraşe – foste capitale culturale europene. Echipele participante în cadrul acestui proiect sunt din Atena (Grecia), Santiago de Compostela (Spania), Porto (Portugalia), Sibiu (România), Maribor (Slovenia), alături de care a primit provocarea şi o echipă din Chişinău, Republica Moldova.
Realizatorii au la dispoziţie zece zile pentru a se documenta, filma şi monta zece minute de material video: filmul oraşului Iaşi, un Iaşi văzut prin ochii unui străin. Gala “Ia’şi Descoperă” va avea loc pe 1 aprilie 2015 în Sala Mare a Teatrului Naţional şi va fi precedată pe 31 martie de o avanpremieră în Sala Studio TVR Iaşi. În program: proiecţia filmelor realizate, proiecţia filmelor fostelor Capitale Culturale Europene, un recital inedit susţinut de Nicu Alifantis&Fragile Band, momente artistice prezentate de artişti de la  Opera Naţională Română din Iaşi, de actori ai Teatrului “Radu Stanca “din Sibiu, de grupul Trigon din Chişinău, de Ansamblul Dionysos, de Bogdan Baltă şi Ovidiu Enea. “Ia’şi Descoperă – Capitală Europeană a Culturii”  este un proiect iniţiat de TVR Iaşi, realizat în cooperare cu Fundaţia Iaşi – Capitală Culturală Europeană, Primăria municipiului Iaşi şi Opera Naţională Română Iaşi. Proiectul se va desfăşura anual, până în 2021, cand va fi realizată o gală în cadrul căreia vor fi prezentate cele mai bune filme din proiect. (E.M.)