Andrian Candu: Procesul de asociere și de integrare a Republicii Moldova în UE este ireversibil

-UE-RMProcesul de asociere și de integrare a Republicii Moldova în UE este unul ireversibil, este o soluție fără alternativă, a afirmat joi președintele Legislativului de la Chișinău, Andrian Candu, la Palatul Parlamentului.”Procesul de asociere și de integrare a Republicii Moldova în UE este unul ireversibil. Fără tăgadă, este o soluție fără alternativă, ceea ce își doresc cel mai mult cetățenii Republicii Moldova, să devină și ei cetățeni ai UE, alături de România și contez pe sprijinul României și al Guvernului, al Parlamentului să accelerăm acest proces. Eventual, ceea ce ar trebui să facem în cinci ani, de ce să nu facem într-un an, pentru că avem foarte multe restanțe și contez pe suportul vostru”, a declarat Candu la întrevederea cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, la care a participat și premierul Victor Ponta.Ponta i-a urat bun venit oaspetelui moldovean, precizând că a ținut să participe la această întâlnire datorită relației speciale cu țara vecină.”Vreau să-i urez bun venit, să mulțumesc domnului președinte, că și eu sunt tot oaspete aici, dar am zis că ținând cont de relația specială putem să ne vedem în acest format. Să vă mulțumesc pentru cum am lucrat anul trecut, când erați în Guvern și am făcut lucruri importante împreună. (…) Dar, sunt convins că tot ceea ce am început bine anul trecut facem împreună. Relația dintre cele două parlamente este la fel de importantă ca și relația dintre cele două guverne”, a spus Ponta.Valeriu Zgonea a subliniat, în intervenția sa, importanța acestei vizite a președintelui Parlamentului Republicii Moldova, „una dintre primele” vizite pe care le are în afara țării și l-a asigurat de suportul României în „tot ceea ce face” țara vecină.”Vă mulțumim foarte mult că suntem aici, că una dintre primele vizite pe care le aveți în afara Republicii Moldova este România, un stat care vă susține în tot ceea ce faceți, vă felicit în activitate și eu și primul-ministru. Vă susținem pe acest drum, de integrare europeană, drumul pe care dumneavoastră l-ați ales. Succes în activitate, patru ani grei pe care îi aveți ca președinte și îmi exprim speranța că împreună vom îndeplini promisiunile pe care le-ați făcut cetățenilor în ceea ce privește drumul fără întoarcere pe care l-ați ales către UE, către statele democratice”, a spus Zgonea.