Cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de la Berlin se va desfăşura între 11 şi 21 februarie 2016

FilmStripCea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin se va desfăşura între 11 şi 21 februarie 2016, au anunţat, miercuri, organizatorii prestigiosului eveniment, informează screendaily.com.

Cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin a avut loc între 5 şi 15 februarie şi s-a încheiat prin decernarea marelui premiu, Ursul de Aur, cineastului iranian disident, arestat la domiciliu, Jafar Panahi, recompensat pentru lungmetrajul „Taxi”. Acelaşi film a primit premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI).De asemenea, Radu Jude a fost recompensat cu premiul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, pentru lungmetrajul „Aferim!”.”Aferim!”, o peliculă alb-negru regizată de Radu Jude, a fost singurul film românesc din competiţia de anul acesta a Berlinalei, iar în secţiunea necompetiţională Panorama a fost inclus un alt lungmetraj autohton, „De ce eu?”, de Tudor Giurgiu.Ediţia de anul acesta a înregistrat un număr record de bilete vândute – 334.000.Berlinala atrage anual peste 450.000 de spectatori, peste 3.000 de jurnalişti din 80 de ţări, cu peste 400 de filme în program, fiind astfel, după Festivalul de la Cannes, cel mai important eveniment cinematografic european de profil.