CEEA CE NU OPREȘTE LEGEA, OPREȘTE BUNUL SIMȚ

Adi Cristi

Este timpul ca să înceteze acest bâlci al deșertăciunilor din spațiul politic. În locul saltimbancilor vezi procurori ai DNA cum întind pe roata arestului preventiv pe toți cei care cad de plevușcă în urma denunţurilor unor interesați ai sistemului.

Instituția denunțului a devenit pata de culoare a tuturor dosarelor instrumentate de procurorii post-Traian Băsescu. Dacă în trecutul ultimului deceniu erau arestați preventiv doar cei care nu erau pe placul președintelui jucător, acum cad în această prăpastie a umilinței toți despre care se aduce vorbire în declarațiile surprinzătoare ale delatorilor.

Procurorul nu mai este interesat să afle adevărul de la inculpații de serviciu, ci ajunge să-l hipnotizeze pe urmăritul penal, astfel încât acesta să declare tot ceea ce consideră procurorul de caz că ar trebui să declare, astfel încât scenariul său, de cele mai multe ori fantezist, să capete consistență și credibilitate.

Nu cred că o astfel de strategie este benefică slujirii actului oficial al justiție, atâta timp cât astfel de informații sunt obținute doar pentru ca arestatul preventiv să-și vadă cât mai repede locuința, să scape de celulele insalubre, iar Elena Udrea să capete dreptul de a purta sutienul în deplină legalitate, obținând mult speratul arest la domiciliu.

O astfel de presiune stalinistă nu are nimic în comun cu slujirea adevărului, atâta timp cât cel care greșește primul față de lege este procurorul.

Astăzi este din ce în ce mai ingrat să fii procuror, atâta timp cât șefa DNA crede că poți fi judecat doar pentru că tu, ca procuror, ca polițist sau ca judecător ai prieteni în rândul politicienilor și a oamenilor de afaceri, de exemplu. Ar fi trebuit să spună și ceea ce a gândit până la capăt, incluzând în această imaginară infracțiune și categoria jurnaliștilor. Laura Codruța Kovesi, în sinceritatea ei debordantă, nu poate să iasă din spaimele superficiale ale zilei, reușind să construiască false piste, lărgind aria interdicțiilor care de fapt ne restrâng din ce în ce mai mult libertățile individuale.

În timp ce un președinte evada în postura președintelui jucător, ignorând toate legile scrise ale țării, iată că anumite profesii sunt gândite cu o maximă de opreliște pusă în calea prieteniilor, condiționându-le la maxim până la dezumanizare. În viziunea Laurei Codruța Kovesi, procurorul trebuie să fie un izolat, un înstrăinat, un om condamnat la tăcere și singurătate, la izolare asumată, la sacrificarea vieții personale doar pentru ca să nu se întâlnească cu prezumtivii infractori, pe care va trebui să-i ancheteze în cele din urmă. Statutul prezumției de nevinovăție a fost schimbat cu acela al prezumției de vinovăție. Toți sunt vinovați, toți sunt obligați să-și demonstreze nevinovăția. Acesta este cifrul care ar putea sparge cifrul gândirii acestui ciudat director  al DNA, care se pierde definitiv într-o intransigență gratuită, specifică doar spaimei de a nu se afla mai mult decât poate să suporte adevăratul sistem în care se desfășoară anchetele penale în România.

Cred că culpa unei asemenea anomalii poate fi împărțită și cu actualii lideri politici care au în mâinile lor hățurile, cuțitul și pâinea, pentru a readapta legea după cum o cer nevoile reale ale vieții de zi cu zi. Toate aceste excese ale procurorilor sunt excese garantate de aplicarea legii în litera ei și mai puțin în spiritul ei. Este unul dintre acele cazuri rarisime în care una se face și alta se cere, chiar dacă și pentru una și pentru cealaltă există acoperire în articole de lege, după care funcționează codul de procedură penală în România acestui început de mileniu III.

Acest tip de realitate trebuie urgent analizată și prin prisma efectelor negative pe care le resimte țara, acum când, iată, de mai bine de trei luni, totul este blocat. Nimic nu se mai semnează, spaima și neliniștea blochează țara, doar pentru că arestul preventiv a devenit procedura unanimă a procurorilor pentru a-și aduce victima programată la ei în custodia arestului, postură de care ei au șansa de a iniția situații imposibile, ce l-ar face pe prezumtivul infractor să declare și ceea ce nu a făcut el, dar ceea ce știe că au făcut alții, de regulă mult mai importanți decât el.

Acest tip de presiune nu numai că îi descalifică pe procurori, dar se poate întoarce, asemenea unei lovituri de bumerang, distrugând nu un destin ci un întreg sistem ce continuă să funcționeze împotriva bunului simț, căci, ceea ce nu oprește legea oprește bunul simț, sau ar trebui să se întâmple așa ceva.