România, locul 26 în Europa la consumul de cafea; piața cafelei a scăzut la 420 milioane de euro, în 2014

cafea-shutterstockPiața cafelei în România a ajuns, în 2014, la valoarea de 420 de milioane de euro, iar consumul mediu anual de cafea pe cap de locuitor s-a situat la 2,3 kilograme, ceea ce plasează țara noastră pe locul 26 în Europa la acest capitol, arată datele celui mai nou studiu întocmit de PwC România și prezentat, joi, într-o conferință de presă.Conform cercetării, consumul anual de cafea în România a crescut cu o rată anuală de 9% în perioada 2000-2009, pe fondul creșterii economice înregistrate în acel interval. Totuși, în intervalul 2009-2011, piața cafelei s-a contractat cu 8% anual, după care s-a menținut la un nivel relativ constant.În 2014, valoarea pieței cafelei în România s-a situat la aproape 420 milioane de euro, în ușoară scădere față de anul anterior. Pe de altă parte, valoarea estimată a taxelor și impozitelor suplimentare colectate la bugetul general consolidat s-a ridicat de 64 milioane de euro, anul trecut. La nivelul anului 2013, încasările la bugetul de stat din accizele pentru cafea au atins valoarea de 51,7 milioane de euro, respectiv 0,2% din totalul veniturilor din accize, care au însumat 21,1 miliarde lei.’Eliminarea accizei la cafea ar putea conduce la o scădere a prețului cafelei, încurajând astfel consumul și dezvoltarea pieței cafelei. La nivelul bugetului general consolidat, o astfel de măsură ar avea un impact neutru, scăderea cu 0,2% a veniturilor colectate din accize fiind compensată pe orizontală de celelalte taxe și impozite colectate ca urmare a creșterii industriei cafelei’, se precizează în concluziile studiului PwC România.La capitolul consum de cafea, România se află pe locul 26 în Europa, cu o medie anuală per capita de 2,3 kilograme, sub media din Uniunea Europeană, de 4 kg/cap de locuitor. Realizatorii studiului de specialitate sunt de părere că media scăzută a consumului este cauzată de prețul ridicat al cafelei raportat la puterea de cumpărare a consumatorilor, dar și de nivelul TVA și menținerea accizei nearmonizate, cum este cazul la cafea verde, cafea prăjită (inclusiv cafea cu înlocuitori) și la cafea solubilă (inclusiv amestecuri de cafea solubilă).Lideri în clasamentul de consum mediu anual de cafea sunt Danemarca — cu 8,6 kg/capita, Germania (6,4 kg/capita) și Italia (5,6 kg/capita). Un consum mediu anual mai mic de cafea decât cel raportat în România regăsim în Slovacia, cu 2,2 kg/cap de locuitor, și Ungaria, cu 1,5 kg/cap de locuitor.’Din punct de vedere al filosofiei de impozitare, accizele se aplică de regulă asupra unor produse care fie sunt considerate de lux, fie au un impact negativ asupra sănătății ori asupra mediului înconjurător. Cafeaua nu se încadrează, însă, în niciuna dintre aceste categorii, aceasta fiind un produs alimentar de larg consum. Prin urmare, menținerea accizei are exclusiv o motivație bugetară. Calculele noastre arată că însă că din perspectivă bugetară, eliminarea accizei la cafea ar avea un impact bugetar neutru. De altfel, prin propunerea privind noul Cod Fiscal, autoritățile doresc eliminarea acestei accize nearmonizate, motivul invocat fiind discrepanța între veniturile la bugetul de stat și costurile de conformare din partea operatorilor economici, respectiv cheltuielile de administrare ale autorităților. Cred că intensificarea luptei împotriva evaziunii fiscale trebuie susținută în continuare și este benefică în acest sector care are un nivel ridicat al evaziunii. Un nivel care duce la concurență neloială’, a declarat, în cadrul conferinței de presă, Daniel Anghel, partener Consultanță Fiscală PwC România.La rândul său, Bogdan Belciu, partener Consultanță pentru Management PwC România, a precizat că, în ceea ce privește prețul cafelei, în România acesta se situa, în 2013, la 8,6 euro/kilogram, iar o reducere de acciză și de TVA ar conduce la o scădere a prețului cu până la 70 de eurocenți.România este unul dintre puținele state membre ale Uniunii Europene care mai aplică accize la cafea, împreună cu Danemarca, Germania, Croația, Belgia și Letonia. În toate cele 22 de state membre, cafeaua nu este accizată.