Breaking News

Al doilea evadat de la Curtea de Apel Iași, prins în vama Borș

TIGANESCU ION 1Ion Țîgănescu, unul dintre cei doi bărbați care au evadat de la Curtea de Apel Iași în 16 martie, a fost prins și introdus joi noaptea în arestul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Iași. El a fost depistat de polițiști în noaptea de miercuri spre joi în vama Borș, în timp ce încerca să fugă din România.Ion Tîgănescu, în vârstă de 38 de ani, cetățean al Republicii Moldova, a fost prins de polițiștii de frontieră la aproximativ 150 de metri de graniță. El avea asupra sa acte false și a spus polițiștilor că are permis de rezident portughez.Ion Țîgănescu, alături de un alt cetățean moldovean, Ion Nica, au fost conduși pe 16 martie în fața magistraților Curții de Apel Iași pentru prelungirea mandatelor de reținere în vederea extrădării. Cei doi erau căutați de polițiștii din Elveția și Portugalia, după ce au comis mai multe infracțiuni pe teritoriul acestor state.După ce au fost auditați, Ion Țîgănescu a reușit să fugă din incinta Curții de Apel Iași, în timp ce era dus spre duba polițiștilor vasluieni, în custodia cărora se aflau.Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere rezultă că, în momentul ieșirii în curtea interioară, în timp ce deținuții se deplasau către autospecială, Ion Țîgănescu, profitând de faptul că în urma lor nu se afla niciun membru al escortei, a reușit să-și scoată de pe mâna dreaptă cătușele, moment în care Ion Nica a luat-o la fugă, sărind rampa situată lângă peretele instituției și îndreptându-se către gardul porții de acces, escaladându-l către exterior. După câteva clipe de ezitare, Țîgănescu a decis să profite de faptul că poarta este întredeschisă și nicio persoană nu se află în apropiere.Pe 17 martie, în jurul orei 8,00, polițiștii din cadrul Secției II, în timp ce efectuau verificări în zona autogării Codreanu, l-au depistat pe Nica într-un maxi-taxi care circula pe ruta Iași-Ungheni. Bărbatul a fost dus la audieri. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au anunțat, pe 25 martie, că Ion Nica a fost trimis în judecată pentru „evadare”.