SÂMBĂTĂ, IULIUS MALL ȘI PALAS MARCHEAZĂ „ORA PĂMÂNTULUI”

PalasŞi în acest an, ansamblul Palas şi Iulius Mall Iaşi se alătură iniţiativei internaţionale de protejare a mediului prin stingerea luminilor – „Ora Pământului”.

Sâmbătă, 28 martie 2015, în intervalul orar 20.30 – 21.30, la Iulius Mall vor fi stinse proiectoarele de la intrarea principală, cele din zona Piaţetei Carrefour de la parter şi cele din zona peretelui – cascadă. În acelaşi interval, la Palas Mall vor fi oprite o parte dintre luminile arhitecturale din Atrium. Acţiunea se va desfăşura în toate cele cinci mall-uri din reţeaua naţională a companiei Iulius Group.

În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour. La îndemnul World Wide Fund for Nature, organizația care a inițiat mișcarea în anul 2007, peste 7.000 de oraşe din peste 162 de țări vor stinge lumina de Earth Hour în acest an, răspândind un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viața de zi cu zi îl are asupra planetei și asupra resurselor naturale.