UPA din Iași, prezentă la conferința ”Identitate, etnicitate, etnocentrism, naționalism, în contextul actual al Uniunii Europene”

upa la tg muresConducererea Universității ”Petre Andrei” (UPA) din Iași a participat, recent, la invitația Primăriei municipiului Târgu Mureș, la conferința ”Identitate, etnicitate, etnocentrism, naționalism, în contextul actual al Uniunii Europene”, eveniment organizat în contextul împlinirii a 25 de ani de la conflictul interetnic de la Târgu Mureș. La eveniment au participat autoritățile locale, respectiv primarul municipiului Târgu-Mureș, Dorin Florea, prefectul județului Mureș, Lucian Goca, și președintele Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre. Prof. univ. dr. Doru Tompea, rectorul Universității UPA din Iași, a rememorat momentele pe care le-a trăit în orașul natal în perioada adolecenței, în cadrul lucrării ”Născut în Târgu Mureș, crescut la școala multiculturalismului”. ”M-am născut și mi-am trăit copilăria și adolescența, până la absolvirea liceului, în Tîrgu-Mureș. Am convețuit alături cu unguri, evrei, sași, șvabi, rromi, pe o stradelă Fundac Plaiului. Ca într-un poligon de încercare și testare a convivialității, în spirit de acceptare, toleranță și multiculturalism. Am legat împreună prietenii, colegialități, iubiri caracteristice vârstei. Deși bunicii mei au fost maniști declarați, iar tatăl meu a fost urmărit toată viața, de la absolvirea Universității din Cluj, în cariera de jurnalist, de director de liceu, de profesor de limba română, de un dosar instrumentat în anii 46-50, de un ungur, un rrom și un evreu – așa cum rezultă din dosarul pe care l-am găsit la CNSAS, în familie nu am avut parte de o educație gregară, naționalist etnicistă”, a rememorat Doru Tompea. Prof. univ. dr. Sorin Bocancea, decanul Facultății de Științe Politice și Administrative din cadrul UPA din Iași, a pus accentul pe convențuire, în lucrarea intitulată ”Nevoia de un nou concept al națiunii”. ”Din păcate, în România am crescut la școala naționalismului etnicist, atât majoritarii, cât și minoritarii. De aceea, mai puțin contează cine instigă, cât faptul că există comunități instigabile. Cred că putem învăța convețuirea dacă începem să ne educăm la Școala lui Renan, care ne învață că o națiune se construiește pe viitor, nu pe trecut”, a afirmat Sorin Bocancea. Prof. univ. dr. Florin-Daniel Șandru, președintele Senatului Universitar al UPA din Iași, a susținut comunicarea ”Naționalismul: proiect al elitelor și creuzet al populismului”, subliniind că ”modelul naționalismului românesc este unul fundamentat etnic, fiind un proiect al elitelor. Tocmai de aceea, cred că e important să promovăm un naționalism de factură civică. Pentru început, ar trebui să ne întrebăm dacă suntem noi, ca națiune, pregătiți să ne asumăm trecutul, și dacă elita noastră e astăzi e capabilă să proiecteze un naționalism civic”. (E.M.)