Reluarea producției de vaccinuri la Institutul Cantacuzino depinde de rezultatele auditului efectuat la instituție, acestea fiind așteptate „săptămâna viitoare”, potrivit președintelui Autorității Naționale pentru Cercetare, Știință și Inovare (ANCSI), Tudor Prisecaru.
„Sperăm ca sectorul de producție a vaccinurilor să fie reabilitat. Reluarea producției de vaccinuri depinde și de celelalte sectoare ale economiei, de libera concurență de pe piață și de rezultatele studiului. Credem în același timp că institutul va trebui să urmeze un proces de restructurare.
Altfel, rezultatele auditului probabil că nu vor putea fi aplicate. Probabil că va fi și o reducere a numărului angajaților, pentru că, în prezent, există 500 de persoane în cadrul instituției, din care aproape 50% sunt angrenați în activități de cercetare”, a declarat, pentru AGERPRES, președintele ANCSI.
Tudor Prisecaru a menționat de asemenea că rezultatele auditului efectuat la Institutul Cantacuzino sunt așteptate „săptămâna viitoare”.
„După aprobarea de către Guvern a unui memorandum prin care s-a stipulat necesitatea unui audit economic și financiar din partea unei organizații recunoscută pe plan mondial, s-a trecut la realizarea acestui audit, ale cărui rezultate le așteptăm săptămâna viitoare. În același timp, săptămâna trecută s-a aprobat o hotărâre de Guvern care a consacrat cele nouă laboratoare de monitorizare a stării de sănătate a populației ca instalații de interes național, permițând astfel finanțarea funcționării lor pe fonduri destinate cercetării’, a afirmat președintele ANCSI.
Acesta a amintit că în cadrul Institutului Cantacuzino există o instalație de interes național care produce elemente necesare desfășurării cercetărilor în laboratoarele bio.
„Această instalație funcționează de câțiva ani buni cu succes. În același timp, există colectivul de cercetare care funcționează pe baza proiectelor pe care le au și în baza programului nucleu. Singura zonă care așteaptă în momentul de față rezultatele auditului este sectorul destinat producției de vaccinuri.
După ce vom vedea aceste rezultate, împreună cu reprezentanții Consiliului Concurenței, Comisia interministerială care lucrează pentru a găsi soluții pentru reabilitarea Institutului Cantacuzino va înainta o soluție către Guvern”, a precizat președintele ANCSI.
Tudor Prisecaru este, începând de vineri, la Tulcea, pentru a participa la evenimentul de lansare oficială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ITI-Delta Dunării și pentru a inspecta șantierul din localitatea Murighiol al laboratorului Danubius.