Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a declarat după victoria reușită în fața cehoaicei Nicole Vaidisova, vineri, în turul al doilea la Miami (WTA), că nu este obișnuită să dispute două turnee lungi unul după altul.
„Nu sunt obișnuită să joc un turneu lung precum Indian Wells și apoi imediat altul ca acela de la Miami. E dificil, pentru că fiecare meci e greu la acest nivel și trebuie să fii concentrat la fiecare partidă. Încerc să mă mențin concentrată și să fac un joc relaxat. Sunt gata pentru acest turneu și voi vedea cât de departe pot merge”, a declarat Halep, citată de site-ul WTA.
Halep, a treia favorită la Miami, turneu Premier Mandatory dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari, s-a impus cu 6-4, 2-6, 6-1 în fața cehoaicei Vaidisova, la câteva zile după ce a câștigat cel mai important titlu al carierei sale, cel de la Indian Wells.
În turul al treilea, Halep o va înfrunta pe Camila Giorgi (Italia), cap de serie nr. 30, care și-a câștigat toate cele nouă servicii în fața belgiencei Alison Van Uytvanck, în meciul încheiat cu 6-3, 6-2.