A murit poetul suedez Tomas Transtromer, laureat al premiului Nobel pentru Literatură

Tomas TranstromerTomas Transtromer, poet, psiholog și traducător suedez, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 2011, a murit la vârsta de 83 de ani, a declarat AFP editorul său, casa Bonnier. Transtromer, victimă a unui accident vascular cerebral în 1990, era deja bolnav în perioada când a primit premiul Academiei suedeze, fiind parțial afazic și hemiplegic. Premiul i-a fost acordat pentru că, „prin imaginile dense, limpezi, ne oferă un nou acces la real”, sublinia Academia. El a scris circa 15 culegeri în 50 de ani de activitate. Cel mai vestit și mai tradus poet suedez a primit, în afară de Nobel, numeroase alte premii, fiind cunoscut și apreciat, în afara Scandinaviei, în țările anglo-saxone. Creațiile sale au fost traduse în peste 60 de limbi, poetul remarcându-se prin scrisul limpede și având un talent deosebit în folosirea metaforei. Anunțul că el este laureatul premiului Nobel a surprins pentru că scriitorul era puțin cunoscut în afara cercurilor de amatori de poezie. A fost al șaptelea suedez care a primit premiul pentru literatură, printre ceilalți numărându-se Eyvind Johnson și Harry Martinson în 1974, și primul poet după poloneza Wislawa Szymborska, în 1996. A murit joi, a precizat Fundația Nobel. „Am aflat cu tristețe de dispariția poetului suedez Tomas Transtromer”, a scris Fundația pe Twitter. „Tristă veste. Poetul suedez câștigător al premiului Nobel Tomas Transtromer ne-a părăsit, însă cuvintele sale nu vor pieri niciodată”, a scris, tot pe Twitter, Ministerul Afacerilor Externe.