Breaking News

IGPR: Peste 4,3 milioane de țigări de contrabandă, confiscate de polițiști

tigaretePolițiștii au confiscat din februarie până în prezent peste 4,3 milioane de țigări și au constatat 900 de infracțiuni în urma unei acțiuni la nivel național pentru combaterea contrabandei cu astfel de produse. De la jumătatea lunii februarie, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor general de poliție Petre Tobă, au fost organizate mai multe acțiuni, la care au participat, în medie, zilnic, aproximativ 650 de polițiști, informează un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Acțiunile organizate au vizat, în principal, descoperirea activităților din domeniul contrabandei cu țigări, precum și identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care se sustrag de la plata taxelor aferente către bugetul de stat prin desfășurarea de operațiuni comerciale cu încălcarea legislației, fără evidențierea activităților comerciale.