Breaking News

Președintele Iohannis îi felicită pe catolici și protestanți de Florii

Președintele Klaus Iohannis îi felicită duminică pe creștinii catolici și protestanți care serbează Duminica Floriilor și își amintește că această sărbătoare era pe vremuri „una aparte pentru copiii sași din Transilvania”.

„Creștinii catolici și protestanți serbează astăzi Duminica Floriilor. Pe vremuri, ziua de Florii era o zi aparte mai ales pentru copiii sași din Transilvania, pentru că era ziua Confirmării lor în Biserică, o zi în care se despărțeau de copilărie și erau primiți în rândul comunității adulților. Tuturor celor care serbează azi Floriile le urez multă sănătate și bucurie!”, scrie șeful statului pe Facebook.