Decretele de numire a lui Teodorovici şi Nica la Ministerul Finanţelor şi MFE, semnate de Iohannis. Cei doi miniştri au depus jurământul de învestitură

Sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului in care se discuta componenta Guvernului Ponta 2, in BucurestiEugen Teodorovici şi Marius Nica au depus, luni, jurământul de învestitură în calitate de miniştri ai Finanţelor, respectiv Fondurilor Europene, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, la care au fost prezenţi şi premierul Victor Ponta şi preşedinţii celor două Camere.şi MFEDe asemenea, la ceremonie au participat ministrul Muncii, Rovana Plumb, precum şi consilieri prezidenţiali.Administraţia Prezidenţială a anunţat, luni dimineaţă, că şeful statului a semnat decretul prin care Eugen Orlando Teodorovici este revocat din funcţia de ministru al Fondurilor Europene. Totodată, preşedintele a semnat decretul prin care Teodorovici este numit ministru al Finanţelor Publice.De asemenea, Klaus Iohannis, a semnat, luni dimineaţă, şi decretul prin care Marius Nica este numit în funcţia de ministru al Fondurilor Europene.Premierul Victor Ponta a anunţat, vineri, că Eugen Teodorovici va fi ministru al Finanţelor, iar funcţia acestuia de ministru al Fondurilor Europene va fi preluată de Marius Nica, până în prezent secretar general al Ministerului Muncii.Postul de ministru al Finanţelor este vacant după ce Darius Vâlcov, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă, a demisionat, postul fiind preluat, în urmă cu o săptămână, cu titlu de interimat, de către premierul Ponta.Eugen Orlando Teodorovici s-a născut în 12 august 1971. El este absolvent al Academiei de Studii Economice şi are un doctorat în managementul fondurilor europene.În perioada 2000 – 2004, Teodorovici a fost director în Direcţia de Coordonarea a Programelor ISPA şi SAPARD din Ministerul Integrării Europene, iar timp de un an, între ianuarie şi decembrie 2000, a activat în Ministerul Afacerilor Externe, la Departamentul pentru Afaceri Europene.Între 2004 şi 2005, Eugen Teodorovici a lucrat la Ministerul Finanţelor Publice şi a fost director general la Autoritatea de Management pentru Fondul de Coeziune. În perioada 2007-2009, Teodorovici a fost secretar de stat la Ministerul Economiei şi Finanţelor, după ce între 2005 şi 2007 a fost director general al Autorităţii de Management pentru Infrastructură din minister.În perioada mai-decembrie 2012, el a fost consilier de stat al premierului, după ce din iunie 2009 şi până în mai 2012 a fost director la Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a României.În decembrie 2012, Eugen Teodorovici a fost ales senator PSD de Buzău, iar în aceeaşi lună a fost numit de premierul Victor Ponta ministru al Fondurilor Europene. El este membru în Consiliul de Administraţie al CEC şi reprezentantul României în Consiliul Director al Băncii Europene de Investiţii.Marius Nica, propus ministru al Fondurilor Europene, a absolvit Academia de Informaţii, a lucrat în MApN şi a fost consilier al europarlamentarului Rovana Plumb, pe care a urmat-o, în calitate de secretar general, la Ministerul Mediului şi la Ministerul Muncii.Născut în 27 noiembrie 1980 în localitatea braşoveană Sânpetru, Marius Nica a absolvit, în 2003, Academia Naţională de Informaţii din Bucureşti, secţia Facultatea de Informaţii.Ulterior, Nica a obţinut o diplomă de master la SNSPA Bucureşti, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (2003-2005) şi a urmat un MBA la ASE, Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană (2007-2009).După terminarea facultăţii, Marius Nica a lucrat, timp de cinci ani, ca ofiţer la Ministerul Apărării Naţionale.Potrivit CV-ului său, Nica s-a ocupat la MApN de prelucrare, analiză şi sinteză informaţii, a fost manager recrutare personal şi a fost responsabil cu managementul de risc (incidente de securitate).În perioada februarie 2008 – mai 2011, Marius Nica a fost consilier la cabinetul europarlamentarului PSD Rovana Plumb.Timp de un an (mai 2011 – mai 2012), a fost administrator al societăţii SC Holding Group Trading International S.R.L.Între mai 2012 şi ianuarie 2013, Nica a fost director de cabinet al Ministrului Mediului şi Pădurilor şi apoi secretar general la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.Odată cu numirea Rovanei Plumb la Ministerul Muncii, în martie 2014, Marius Nica a devenit secretar general la acest minister.Marius Nica a fost şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Loteriei Române, calitate pe care o menţionează în ultima sa declaraţie de avere din aprilie 2014, precizând că în anul fiscal anterior a încasat, în această calitate, suma de 3.595 de lei.