Europarlamentarul Laszlo Tokes a criticat luni, într-o conferință de presă la Cluj-Napoca, Strategia Națională de Ordine Publică 2015-2020 pentru faptul că ar asocia noțiunile de rasism, xenofobie, extremism și intoleranță cu noțiunea de autonomie, el adăugând că va sesiza în acest caz Parlamentul European.’Ministerul român al administrației și internelor a postat în data de 23 martie pe propria pagină de internet așa-zisa Strategie Națională de Ordine Publică 2015-202 sub forma unui proiect supus dezbaterii publice conform legii. (…) După ce va fi adoptată de cabinet, strategia respectivă va deveni literă de lege ce stipulează că ‘dinamica fenomenului infracțional rămâne o amenințare permanentă asupra climatului de siguranță și bunăstării cetățenilor, prin posibile amenințări precum: manifestări de rasism, xenofobie, extremism și alte forme de intoleranță, având drept scop obținerea autonomiei unor zone/regiuni pe criterii etnice!’. Mai pe șleau, documentul spune că reprezintă pericol pentru siguranța publică solicitarea autonomiei de către comunitățile etnice. Este de-a dreptul revoltător să asociezi noțiuni ca rasism, xenofobie, extremism, intoleranță cu cel al autonomiei, așa cum procedează ministerul afacerilor interne’, a afirmat Laszlo Tokes.Europarlamentarul critică și Serviciul Român de Informații și faptul că președintele Klaus Iohannis și-a manifestat ‘sprijinul moral și politic față de această organizație’.’Președintele Klaus Iohannis, ales și de către maghiarii din România, și-a manifestat sprijinul moral și politic față de această organizație, al cărui fost director s-a pronunțat și el împotriva demersurilor autonomiste, de regionalizare și descentralizare. Mai grav, șeful de stat a lăudat profesionalismul SRI, care după cunoștințele sale s-a lepădat de trecut și a devenit demn de orientarea nord-atlantică a țării. Deși este de notorietate că acest serviciu e urmașul poliției politice al dictatorului Ceaușescu, creat în martie 1990 cu pretextul necesității anihilării presupusului iredentism maghiar, preluând personalul, logistica și metodele Securității’, a susținut Laszlo Tokes.Potrivit acestuia, ‘încercarea criminalizării autonomiei de către autoritățile românești trebuie urgent supusă atenției Parlamentului European, trebuie informată comunitatea internațională că România violează principiile statului de drept și al autonomiei locale, îngrădește grav drepturile comunitare și dreptul la autodeterminare, iar pe deasupra proliferează amenințări la adresa comunităților etnice, administrațiilor locale și organizațiilor obștești care ridică problema autonomiei”.