Iașul, gazda fazei județene a Concursului național de dans modern și tradițional

dans modern si traditionalÎn organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IȘJ) Iaşi, la sfârșitul săptămânii trecute, la Iași s-a desfășurat faza judeţeană a Concursului naţional de dans modern şi tradiţional ”Împreună pentru viitor”. Acţiunea a făcut parte din Strategia Naţională de Acţiune Comunitară (SNAC) şi a avut loc la Colegiul Naţional de Artă ”Octav Băncilă”. Concursul este iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) şi se adresează unităţilor de învăţământ care desfaşoară activităţi în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară. ”În concurs s-au înscris cinci formaţii de dans din zece şcoli din judeţ, pe scenă urcând un număr de aproximativ o sută de elevi voluntari din şcolile de masă, care au dansat pe scenă, alături de copiii cu dizabilităţi din şcolile speciale”, a declarat Gabriela Raus, inspector pentru învățământul special în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași. Evoluţia în concurs s-a făcut la două secţiuni, dans modern şi, respectiv, dans tradiţional. La secţiunea ”dans tradiţional” au evoluat formaţiile: Strop de cântec moldovenesc – parteneriat între Colegiul Tehnic ”Ion Holban” Iaşi şi Liceul Teoretic ”Al. I. Cuza” Iaşi, Busuiocul – parteneriat între Şcoala Gimnazială Specială Paşcani şi Liceul Tehnologic Valea Seacă – structura Conţeşti, Hai la joc – parteneriat între Liceul Tehnologic Special ”Vasile Pavelcu” Iaşi şi Şcoala Gimnazială ”Ion Creangă” Iaşi, în timp ce la secţiunea ”dans modern” au intrat în concurs formaţiile: Iris – parteneriat între Şcoala Gimnazială Specială Paşcani şi Liceul Teoretic ”Miron Costin” Paşcani, Sonic – parteneriat între Liceul Special ”Moldova” Târgu Frumos şi Liceul Teoretic ”Ion Neculce” Târgu Frumos. În deschiderea evenimentului, participanţii în concurs şi spectatorii din sală au audiat un moment susţinut de clasa de trompetă, coordonată de profesorul Sandu Sergiu, de la Colegiul Naţional de Artă ”Octav Băncilă” din Iași. (E.M.)