Numărul de autorizaţii pentru construirea de case şi blocuri a crescut cu 4,3% în primele două luni

constructii 2014În primele două luni ale anului au fost eliberate 3.923 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în urcare cu 4,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind consemnate creşteri în regiunile Sud-Est, Nord-Vest, Bucureşti-Ilfov, Sud-Muntenia şi Nord-Est, potrivit datelor INS.

Pe de altă parte, s-au înregistrat scăderi ale numărului de autorizaţii eliberate în regiunile Centru (-71 autorizaţii), Vest (-56) şi Sud-Vest Oltenia (-25), se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică.În februarie au fost date 2.249 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale, din care 64,6% sunt pentru zona rurală, mai multe în total cu 34,3% faţă de ianuarie şi cu 2,8% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.Cele mai importante creşteri s-au evidenţiat în regiunile de dezvoltare Nord-Est, unde au fost date 474 autorizaţii (55%), Bucureşti-Ilfov – 355 autorizaţii (65%), Nord-Vest – 335 autorizaţii (31%), Sud-Muntenia – 316 autorizaţii (23%) şi Vest – 212 autorizaţii (39%).Faţă de februarie anul trecut, s-au eliberat mai puţine autorizaţii în regiunile Centru (-72 autorizaţii), Vest (-45) şi Sud-Vest Oltenia (-12).