Breaking News

Tichete sociale valorice pentru pensionarii cu venituri mici din municipiul Iaşi

tichete sociale paste 2015Începând de luni, 30 martie, Primăria municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC), demarează cea de-a VIII-a ediţie a campaniei de distribuire a ajutoarelor sub formă de tichete sociale valorice, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Beneficiarii acestei acţiuni sunt pensionarii din Iaşi, cu pensia cuprinsă între 1 și 800 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 294/2012. Carnetul cu tichete sociale valorice va fi  în valoare de 70 lei (7 tichete a 10 lei fiecare). Conform statisticilor DAC, peste 20.000 de pensionari (pensionari de drept şi pensionari pe caz de boală) din municipiul Iași vor putea beneficia de aceste tichete. Condiţiile de acordare a tichetelor sunt următoarele: cerere de solicitare cu semnătura beneficiarului, domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiul Iaşi, cupon de pensie, buletin sau carte de identitate, în original şi copie. Locaţiile de distribuire a tichetelor sunt: Căminul de Pensionari ”Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cu sediul în str. Codrescu nr. 6 (pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona Copou), Cantina de Ajutor Social a Primăriei, cu sediul în str. Sf. Andrei nr. 70 (pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona Centru), Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC), la sediul din Șos. Naţională nr. 43 (pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona Podu Roş), Centrul de Cartier ”Nicolina”, cu sediul în str. Petre Ţuţea nr. 2 (pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona Nicolina I şi II), Centrul de Cartier ”Păcurari”, cu sediul în şos. Păcurari nr. 34 (pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona Păcurari), Centrul de Cartier ”Tătăraşi”, cu sediul în str. Vasile Lupu nr. 82 (pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierele/zona Tătăraşi), casieria Termoservice – PTA1 Grădinari, cu sediul în str. Parcului nr. 23 (pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona Metalurgie), Centrul de Cartier ”Alexandru cel Bun”, cu sediul în str. Tabacului nr. 1A (pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierele/zona Alexandru cel Bun – Mircea cel Bătrân – Galata), Centrul de Cartier ”Frumoasa”, cu sediul în Bulevardul Poitiers nr. 20 – 22 (pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierele/zonele Bucium şi Frumoasa), Centrul de Zi ”Prichindel”, cu sediul în str. Plăieşilor nr. 9 (pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona Dacia). Programul de distribuire a tichetelor ester zilnic, între orele 08.30 – 15.30 pentru toate centrele, mai puţin pentru centrul din zona Grădinari, care va funcţiona conform programului existent, respectiv luni, miercuri şi vineri, în intervalul orar 8.30 – 15.30, iar marţi şi joi, în intervalul orar 12.30 – 19.00. (E.M.)