Am văzut filmul ”De ce eu?”, semnat de Tudor Giurgiu. Subiectul acestei ecranizări a fost inspirat din cazul real al procurorului Cristian Panait, cel care, în cele din urmă, a fost nevoit să se sinucidă, după formula : ”M-a învins sistemul!” De cine a fost obligat? Pentru ce s-a sinucis? Sunt simple întrebări ce pot să declanșeze o nouă anchetă asupra acestei morți induse. Filmul are în finalul său câteva cartoane ce încearcă să ne obișnuiască cu această procedură a filmelor, de regulă americane, ale căror subiecte sunt inspirate din cazuri reale, produse de societate. Tudor Giurgiu nu ezită să facă, la rândul său, același lucru. Să identifice chiar personajele reale ale vremurilor și întâmplărilor despre care face vorbire și care pot fi descoperiți în zona intrigii timpului respectiv. Vorbim astfel despre SRI și serviciul secret de pe lângă Ministerul de Justiție, condus de foști generali ai fostei Securități, de ministru Justiției de atunci, Rodica Stănoiu, dovedită de CNSAS ca fiind informator al Securității, sub numele de Sanda. Este perioada în care a guvernat țara premierul Adrian Năstase, la rândul său acuzat, anchetat și condamnat pentru corupție în două dosare, procese care, la rândul lor au fost suspectate ca fiind o făcătură, o răzbunare politică a lui Traian Băsescu.
Toată această enumerare vine să prelungească filmul în mentalul spectatorilor care află astfel cine au fost cei care au exercitat o presiune insuportabilă asupra unui tânăr procuror trimis la Oradea să oprească anchetele unui coleg de-al său, care a intrat în mușuroiul de fărădelegi în care erau implicate autoritățile locale, dar și sistemul de la centru, marele producător de fonduri pentru partid.
Ei bine, filmul acesta, pe nedrept ignorat de cei care ar trebui să-și pună cenușă în cap și să găsească drumul cel bun și calea cea dreaptă, este de fapt oglinda în care timpul prezent se privește, arătând lumii din ce se compune și cine îi sunt personajele.
Banii pentru partid sunt și astăzi descoperiți dacă nu în traficul cu benzina de la Oradea, în dosare mult mai ample și mai bănoase, cum ar fi cele trei: Microsoft, EADS și ANRP. Dacă procurorii DNA se dau ocupați cu dosarele Microsoft și ANRP, adăugând ca un supliment de lectură ”Gala Bute”, dosar în care Elena Udrea încearcă să fie făcută K.O. cu tot felul de apropouri, care mai de care mai spectaculoase, fără însă să existe o probă directă, incriminatoare, dosarul EADS este tras pe linia moartă, cu atât mai mult cu cât jurnaliștii din Germania au sesizat cum procurorii de la Berlin au pus deocamdată batista pe țambal, atâta timp cât în dosar apar implicate nume grele ale politicii germane, începând cu fostul cancelar (1998-2005), Gerhard Fritz Kurt Schröder și ajungând până la ministrul de externe german actual, Frank-Walter Steinmeier. Se pare că acest dosar este încă prea mare pentru capacitatea DNA de a purta o astfel de pălărie. O simplă speculație de coloratură!
Cu toate acestea, personajele care ne-au fost servite drept țapi ispășitori devin din ce în ce mai străvezi, din ce în ce mai șterse, chiar dacă anchetatorii le flutură hârtiile pline ochi cu delațiunile ce au stat la baza smulgerii de declarații de recunoaștere din partea celor care au preferat, până la judecată, să stea acasă și nu în insalubrele pușcării preventive care, după mărturia celor care le-au trecut pragul, sunt mult mai dure decât celulele din închisorile aparținând sistemului Penitenciar Românesc. La proces cu siguranță că toate declarațiile luate sub presiune vor fi denunțate și atunci să vezi circul de pe lume. Atunci să vezi câte subiecte de filme va avea Tudor Giurgiu sau ceilalți tineri regizori, care vor descoperi în acest segment al vieții reale atât de suculent și de bogat în subiecte diverse, începând cu cele ale unui absurd pentru care ar mai dori să se nască încă o dată Eugen Ionesco și până la ticăloșia unui sistem care ori de câte ori este desființat, înflorește din nou, mult mai puternic, mult mai agresiv cu viața cea de toate zilele.
După ”De ce eu?” ar putea să urmeze: ”Sutien pentru mâini și picioare”, ”Cocoș ridicat”, ”Pinalti de la mijlocul terenului”, ”Bani albi la față”, ”Pescariu – două mingi de meci”, ”Toate drumurile duc la Băsescu”, ”Videanu, Blaga și Boc – trei dintr-un foc!”. Și lista poate continua, evident funcție de bugetul alocat unor astfel de filme, trecute deocamdată la categoria filmelor S.F.
Avem nevoie în DNA de un alt Cristian Panait, care să răscolească din nou mușuroiul și care, de această dată, să nu moară, să înțeleagă și el că astăzi, un astfel de film nu trebuie să-și sacrifice eroul pozitiv, chiar dacă el se luptă cu Laura Codruța Koveși și cu generalul Mihail Florian Coldea, de exemplu. Măcar în film să respectăm și noi o dată adevărul.