Identificarea victimelor tragediei aviatice produse săptămâna trecută în Alpii francezi ar putea dura până la patru luni, a declarat directorul Institutului de Cercetare Penală care efectuează această operațiune, Francois Daoust, relatează DPA.
‘Ținând cont de numărul de rămășițe omenești care au fost găsite, perioada de timp poate fluctua între două și patru luni’, a explicat Francois Daoust, directorul Institutului de Cercetare Penală din cadrul Jandarmeriei Naționale din Pontoise, în apropiere de Paris.
‘Este mai bine să se lucreze în ritmul științei, decât să ne grăbim și să existe riscul de a face greșeli în identificarea’ victimelor , a declarat el.
Avionul Airbus A320 al Germanwings s-a prăbușit la 24 martie în Alpii francezi, în urma unei decizii deliberate a copilotului. În urma prăbușirii și-au pierdut viața toate cele 150 persoane aflate la bord, în majoritate cetățeni germani și spanioli.