Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut miercuri o întrevedere cu generalul Phillip M. Breedlove, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), ocazie cu care a evidențiat natura strict defensivă a scutului de la Deveselu și caracterul „inacceptabil” al amenințărilor la adresa aliaților pe acest subiect, informează un comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES, de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
„Aurescu a subliniat necesitatea continuării dezvoltării sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, astfel încât, la Summit-ul Alianței de la Varșovia, să fie declarată capabilitatea operațională inițială a acesteia, în baza operaționalizării în 2015 a Facilității Aegis Ashore din cadrul Bazei militare Deveselu. În acest context, a evidențiat natura defensivă a sistemului antirachetă al NATO, sistem care vizează legitima apărare a NATO, în deplină conformitate cu dreptul internațional. Prin urmare, sunt inacceptabile amenințările la adresa Aliaților în raport cu acest proiect”, precizează sursa citată.
De asemenea, în cadrul întâlnirii, șeful diplomației române a făcut o evaluare asupra evoluțiilor crizei din Ucraina și a subliniat importanța asigurării unei prezențe NATO consolidate în România, „prin stabilirea celor două structuri de comandă și control, precum și necesitatea continuării măsurilor Aliate de reasigurare pentru întreg flancul estic, inclusiv în raport cu România”.
Ministrul a pledat pentru menținerea atenției NATO asupra Mării Negre, pe care a caracterizat-o ca fiind „parte esențială a securității euro-atlantice”, și a exprimat aprecieri pentru prezența forțelor aliate în regiune și pentru exercițiile și antrenamentele comune în domeniul naval, derulate cu SUA.
Pe de altă parte, Bogdan Aurescu s-a exprimat în favoarea dezvoltării parteneriatelor NATO, în special în ceea ce privește consolidarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei.
„Șeful diplomației române a evidențiat Parteneriatul Strategic dintre România și SUA și a apreciat ca excepțională cooperarea bilaterală politico-militară dintre cele două state, precum și eforturile americane pentru consolidarea securității României, inclusiv în cadrul Inițiativei de Reasigurare Europeană. Totodată, a subliniat importanța Trilateralei pe teme de securitate România-Polonia-Turcia, inițiată — la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice sau poziții echivalente din ministerele de externe din cele trei state — de către partea română, încă din 2012, mai ales în actualul context de securitate din vecinătatea estică și respectiv sudică ale NATO”, adaugă MAE.
Aurescu a subliniat, de asemenea, și „efortul operațional al României” pentru stabilizarea Afganistanului.
„La rândul său, generalul Philip Breedlove a apreciat în mod deosebit participarea României la misiunile și operațiile Aliate, cu accent pe Misiunea Resolute Support din Afganistan. A exprimat satisfacție pentru contribuția concretă a țării noastre la consolidarea apărării colective, prin implicarea activă în stabilirea centrelor de comandă și control pe teritoriul țării noastre, prin dezvoltarea proiectului apărării împotriva rachetelor balistice, dar și pentru asumarea angajamentului de a aloca resurse financiare pentru apărare până la nivelul de 2% din PIB”, arată sursa citată.