După un deceniu de creștere solidă, exporturile de whisky scoțian au înregistrat anul trecut o scădere de 7%, până la 3,95 miliarde de lire sterline, potrivit cifrelor publicate miercuri de Scotch Whisky Association (SWA), transmite BBC.
Declinul a fost cauzat, în mare parte, de diminuarea exporturilor spre SUA, cea mai mare piață pentru whisky-ul scoțian în termeni de valoare, unde vânzările au scăzut cu 9% până la 748 milioane lire sterline. În schimb, exporturile spre Franța, cea mai mare piață în termeni de volum și a doua în termeni de valoare, au crescut cu 2% până la 445 milioane de lire sterline, ceea ce sugerează că piața franceză s-a stabilizat după ce a fost afectată de majorarea taxelor în 2012.
În termeni de volum, exporturile globale de whisky scoțian au scăzut cu 3%, până la 1,19 miliarde sticle de 70 de centilitri. Scotch Whisky Association a pus declinul pe seama ‘condițiilor economice slabe și volatilității politice’ de pe unele piețe. Cu toate acestea, SWA a subliniat că whisky-ul scoțian a înregistrat succese semnificative pe alte piețe, exporturile spre India înregistrând o creștere de 29%, cele spre Emiratele Arabe Unite au crescut cu 27% iar cele spre Japonia au crescut cu 8%.
Declinul din 2014 vine după un deceniu de creștere globală solidă care a făcut ca valoarea totală a exporturilor de whisky scoțian să fie mai mare cu 74% comparativ cu 2004.
Industria whisky-ului este una din cele mai importante industrii din sectorul alimentar al Marii Britanii angajând în mod direct 10.900 de persoane în distilerii și procesul de producție și sprijinind alte 30.000 de locuri de muncă de-a lungul lanțului de aprovizionare.