Nivelul accizei specifice la țigarete pentru perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016 este de 314,68 lei/1.000 țigarete, potrivit unui ordin al ministrului Finanțelor Publice, publicat în Monitorul Oficial.Ca produse supuse accizelor, țigaretele au o structură a accizei de tip compus, reprezentând suma dintre acciza specifică pe 1.000 de țigarete plus acciza ad valorem aplicată asupra prețului de vânzare cu amănuntul declarat, iar nivelul anunțat de MFP pentru acciza specifică este corespunzător unei modificări a structurii accizei totale, în care cea de-a doua componentă — acciza ad valorem — scade de la 18% la 14%.Până anul trecut, accizele la tutun erau exprimate în euro și plătite în lei. Anul trecut, acciza a fost plătită la cursul artificial de 4,738 lei/euro, dar pentru comparația cu celelalte state membre ale UE s-a utilizat cursul BCE corespunzător anului 2014, de 4,52 lei/euro.Acciza specifică stabilită anul trecut pentru intervalul 1 aprilie 2014 — 31 martie 2015 a fost de 59,77 euro (283,19 lei la cursul de 4,738 lei/euro, respectiv 62,65 euro la cursul de 4,52).Din 2015, denominarea accizelor a fost schimbată în lei, dar conversia s-a făcut tot la cursul artificial, de 4,74 lei/euro, raportarea la UE făcându-se la cursul BCE corespunzător anului 2015, de 4,41 lei/euro.Astfel, acciza totală de la 1 aprilie 2015, de 412,19 lei, reprezintă 86,96 euro la cursul de 4,74 lei, respectiv 93,19 euro la cursul de 4,41 lei, iar acciza specifică de 314,68 lei — 71, 35 euro (real) și 66,38 euro (artificial).