Senatorul PNL Cristian Bodea a cerut în plen, în numele grupului parlamentar liberal, demisia președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru „încălcarea gravă a Constituției” săptămâna trecută în cazul social-democraților Dan Șova și Darius Vâlcov.
El l-a acuzat pe Tăriceanu că a pus în aplicare „strategia PSD de salvare a lui Dan Șova”.
„Noi astăzi nu supunem la vot o hotărâre, deci nu vom respinge eventual o hotărâre, supunem la vot o cerere care va fi respinsă sau nu. După respingerea sau adoptarea acelei cereri, noi trebuie să o comunicăm mai departe printr-o hotărâre, așa cum spune art. 24 din legea 96, așa cum spune art 73 din Regulamentul nostru. Senatul hotărăște respingerea cererii, noi asta vom vota, respingerea sau votarea cererii și o concretizăm printr-o hotărâre, pentru că noi nu putem vota așa în gol. (…) Prin corectarea adusă ieri Regulamentului, s-a dovedit faptul că art. 73 era într-o stare gravă de neconstituționalitate. Săptămâna trecută nu trebuia aplicat acest articol la calculul majorității în cazul d-lui Șova și a d-lui Valcov. Deși această situație era de fapt cunoscută, președintele Senatului a pus în aplicare strategia PSD de salvare a d-lui Șova. A fost o faptă cu premeditare plănuită în laboratoarele PSD și executată de dl. președinte al Senatului”, a afirmat Bodea.
Pentru aceste motive, a adăugat el, grupul PNL cere președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu „să execute un text” prin care liberalii i-au cerut acestuia demisia din funcția pe care o deține, „pentru încălcarea gravă a Constituției”.