Țările africane cer ajutorul comunității internaționale în lupta împotriva Boko Haram

Operațiune împotriva Boko HaramConsiliul ONU pentru Drepturile Omului s-a reunit miercuri, în sesiune extraordinară, pentru a examina o CERERE a țărilor africane în care acestea fac apel la ajutor din partea comunității internaționale în lupta lor împotriva islamiștilor radicali din gruparea Boko Haram, care au ucis din 2009 cel puțin 15.000 de persoane.
În rezoluția depusă în acest sens, grupul țărilor africane din Consiliul ONU solicită sprijin activ pentru țările afectate de acțiunile Boko Haram, precum Camerun, Ciad, Niger, Nigeria, subliniind că acest ajutor trebuie să fie coordonat cu guvernele statelor respective.’Din 2009, când gruparea Boko Haram și-a început atacurile, cel puțin 15.000 persoane au fost ucise’, a semnalat Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Raad Al Hussein, în deschiderea reuniunii, potrivit AFP.’Numeroși copii, femei și bărbați au fost răpiți, au fost victime ale abuzurilor și recrutărilor prin forță. Femei și fete au fost victime ale unor abuzuri îngrozitoare, localități și orașe întregi au fost distruse și rase’ de pe fața pământului, a continuat el.’Aceste masacre, care constituie o clară amenințare (…), trebuie să înceteze’, a mai afirmat comisarul ONU, prezentând o lungă listă cu execuțiile comise de combatanții islamiști.El a subliniat că este ‘esențial’ ca autoritățile și comunitatea internațională să-și intensifice eforturile pentru a pune capăt acțiunilor Boko Haram, grupare teroristă care a ucis numai în acest an peste 1.000 de persoane.