Cafeaua este inofensivă pentru sănătate

Cafeaua, ale cărei efecte au fost mult timp subiectul unor controverse, este, în general, inofensivă pentru sănătate și poate chiar proteja împotriva unor boli cardiovasculare, dar și împotriva unor maladii precum Alzheimer, Parkinson sau a diabetului zaharat – chiar dacă este decofeinizată, relatează AFP.

Aceasta sunt, de altfel, concluziile mai multor studii publicate în lume în ultimii ani.

În februarie, un comitet de experți independenți ai administrației americane — care face recomandări la fiecare cinci ani pentru ghidul dietetic pentru americani, a conchis că, de cele mai multe ori, consumul de cafea nu este dăunător sănătății.

„Am analizat toate studiile și niciunul dintre acestea nu conține vreo dovadă a efectelor nocive ale cafelei asupra sănătății, la un un consum moderat de trei-cinci cești pe zi,” sau de cel mult 500 de miligrame de cofeină, susține Miriam Nelson, profesor de nutriție la Universitatea Tufts din Boston, unul dintre membrii acestui comitet.

„De fapt, am constatat o reducere a riscului de boli cardiovasculare, de Parkinson, de diabet și de unele tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de prostată și cancerul de sân”, a adăugat ea într-un interviu acordat AFP.

„Rezultatele sunt solide și reprezintă o veste bună pentru consumatorii de cafea”, a adăugat Nelson.

Pe de altă parte, Tom Brenna, profesor de nutriție și chimie la Universitatea Cornell din New York și membru al comitetului de experți, insistă că beneficiile cafelei nu trebuie exagerate, deoarece mecanismul de acțiune al acesteia rămâne neclar. „Ar fi o idee proastă să spunem publicului că această băutură poate vindeca cancerul”, a declarat el pentru AFP.

Femeile gravide ar trebui să însă să se limiteze, din precauție, la circa 200 de miligrame de cofeină pe zi, sau două cești de cafea, recomandă nutriționistul, precizând însă că niciunul dintre aceste studii nu indică vreo legătură între consumul de cafea și o naștere prematură.

Ambii oamenii de știință sunt însă de acord că beneficiile cafelei, ale cărei boabe conțin peste 1.000 de molecule diferite, nu se limitează la prezența cafeinei, ci pot fi explicate și prin faptul că aceasta conține antioxidanți, cum ar fi polifenolii, prezenți și în vinul roșu și în cacao.

Acest lucru ar putea explica rezultatele unui studiu recent efectuat pe un eșantion 25.000 de bărbați și femei din Coreea de Sud, conform căruia persoanele care beau între 3-5 cești de cafea pe zi au artere mai sănătoase, obturate de mai puține plăci de colesterol, considerate responsabile pentru bolile de inimă.