Senatorul Mircea Geoană a evitat, joi, să răspundă tranşant dacă Marian Vanghelie mai face parte din Partidul Social Românesc (PSRO), arătând că partidul a fost înfiinţat, juridic, doar de câteva zile, iar conducerea lui se află în sala unde se desfăşura conferinţa de presă.Întrebat în mod repetat de ziarişti dacă Marian Vanghelie şi Oana Mizil mai fac parte din PSRO, Geoană a răspuns: „Partidul, din punct de vedere juridic, a fost înfiinţat în urmă cu câteva zile, deci cei care ne vedeţi suntem în conducerea partidului. PSRO a început în această structură. Toată lumea care a putut să aibă o contribuţie nu putem şi nici nu este frumos să o negăm, dar, evident, pur juridic şi pur politic aceasta este echipa de conducere a partidului nostru. Citiţi în criteriile noastre de integritate şi veţi avea toate răspunsurile pe care le căutaţi”.El i-a îndemnat pe ziarişti să citească criteriile de integritate ale partidului, pentru a găsi răspunsul la întrebarea dacă Marian Vanghelie mai este în PSRO.”Am anunţat criteriile de etice şi de integritate şi veţi avea acolo răspunsurile la orice întrebare, la orice nume. Eu lucrez cu reguli, căci cu subiectivisme s-a lucrat extrem de mult şi atunci regula spune extrem de clar cine are dreptul, cine nu mai are dreptul să facă parte din partid şi din structurile de conducere”, a mai spus Geoană. La insistenţele ziariştilor, Geoană a adăugat: „Din punct de vedere legal, juridic, partidul nostru este înfiinţat în urmă practic cu câteva zile, din punct de vedere strict juridic. Ca pregătire, el şi-a desfăşurat activităţile, inclusiv cu colegi şi colege care nu se află alături de noi şi este o altă etapă, o etapă premergătoare, etapa actuală este etapă în care începând de acum câteva zile suntem în această structură de conducere şi cei pe care îi vedeţi aici sunt cei pe care îi veţi avea în structura de conducere a partidului nostru. Răspunsul meu este suficient de explicit”.Mircea Geoană a mai precizat că PSRO are peste 20 de parlamentari şi că poartă discuţii şi cu alţi parlamentari.La conferinţa de presă au participat parlamentarii Dumitru Chiriţă, Cătălin Croitoru, Florentin Gust, Valer Marian, Mihai Neagu, Petre Petrescu, Răzvan Condurăţeanu, Liana Ciobanu, dar şi alţii, printre care Doru Giugula.Primarul Marian Vanghelie este arestat preventiv fiind acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, în dosarul pentru favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte de lucrări publice ale Primăriei Sectorului 5.Oana Mizil, partenera de viaţă a lui Vanghelie, a fost audiată şi ea la DNA în acest dosar, fiind suspectată de operaţiuni de comerţ incompatibile cu funcţia.Mircea Geoană şi Marian Vanghelie au lansat împreună, la 1 februarie, la Romexpo, un nou proiect social-democrat, după ce aceştia au fost excluşi din PSD.