Începând cu data de 1 aprilie, la Iași a debutat un nou sezon ”I’Velo”, odată cu deschiderea noului amplasament al centrului de închiriere a bicicletelor, situate pe bulevardul Independenţei (zona Fundaţie). Acesta pune la dispoziţia ieşenilor un număr de 40 de biciclete, şapte zile din şapte, în intervalul orar 11.00 – 19.00, de luni și până vinery, și între orele 10.00 – 19.00 în weekend (ultima închiriere la ora 18.00). Bicicletele I’Velo pot fi închiriate, atât contra cost, cât şi gratuit. Tinerii sub 16 ani şi pensionarii au posibilitatea de a închiria bicicletele gratuit, pe baza carnetului de elev, respectiv, al talonului de pensie. Pentru celelalte categorii de public, tarifele de închiriere sunt 4 lei pentru o oră şi 15 lei pentru 24 de ore. Bicicletele pot fi rezervate şi online, la adresa www.ivelo.ro/login-rezervare. Perioada de închiriere poate varia între 1 şi 24 de ore. Tarifele aplicate rezervărilor online sunt aceleaşi. I’Velo este cel mai important proiect multianual de bike-sharing din România. Misiunea proiectului este introducerea bicicletei în peisajul vieţii urbane, ca mijloc de transport alternativ. Lansat în 9 mai 2010 de ”Green Revolution” şi Raiffeisen Bank, I’Velo este prezent în Bucureşti, Braşov, Constanţa, Iaşi, Sibiu, Timişoara şi Alba Iulia. Cu 11 centre de închiriere a bicicletelor şi aproximativ o mie de biciclete, I’Velo a înregistrat 820.000 de utilizări în cei patru ani de activitate de până acum. (E.M.)