Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de Radu Pricop, ginerele fostului președinte Traian Băsescu, acesta fiind acuzat de complicitate la șantaj în dosarul lui Sergiu Lucinschi. Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, Radu Pricop este acuzat că a uzat de calitatea de avocat în săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, rezultând că, deși inițial a oferit, personal, lui Sergiu Lucinschi „consultanță juridică”, conținând elemente contrare legii, ulterior, pentru a masca participația la fapta respectivă, a procedat la interpunerea, în relația cu acesta, a altor persoane, pentru a disipa eventuala răspundere penală. Procurorii susțin că el a transmis, prin intermediul acestora, lui Lucinschi informațiile necesare obținerii sumei de bani necuvenite. Pe timpul cât se află sub control judiciar, Radu Pricop trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la DNA și la Poliția — Secția 1 ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la poliție conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat, să nu depășească raza teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului; să nu se apropie de ceilalți participanți la comiterea infracțiunilor, persoane distinct nominalizate, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. „Inculpatului Radu Pricop i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, precizează DNA. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.