Cel puțin 32 de persoane, inclusiv 15 soldați și doi civili, au fost ucise joi în cinci atacuri simultane întreprinse împotriva militarilor în nordul Sinaiului egiptean, unde armata luptă împotriva unei ramuri locale a grupării Statul Islamic (SI), a indicat poliția, citată de AFP. ”Teroriștii” au atacat cu arme automate și cu lansatoare de rachetă cinci posturi de control rutier deținute de soldați, au declarat pentru AFP responsabili locali ai poliției. Autoritățile folosesc termenul de ”teroriști” pentru a-i desemna pe insurgenții jihadiști. Atacurile au avut loc la sud de Sheikh Zuwaid, la circa 15 km est de Al-Arih, centrul administrativ al provinciei Nord-Sinai. Cel puțin doi civili, 15 soldați și 15 atacatori au fost uciși în schimburile de focuri care au avut loc după atacuri, potrivit poliției. Cel puțin 17 militari și șase civili au fost de asemenea răniți. Bilanțul, stabilit de forțele de ordine, nu poate fi verificat dintr-o sursă independentă. Jihadiștii grupului egiptean Ansar Beit al-Maqdess, care au jurat recent supunere față de Statul Islamic, schimbându-și denumirea în Provincia Sinai (a SI), și-au înmulțit atacurile sângeroase împotriva armatei și a poliției în nordul peninsulei de la frontiera cu Israelul și teritoriul palestinian Fâșia Gaza. În afară de dorința sa declarată de a instaura în Sinai ”o provincie” a ”califatului” proclamat de SI în Irak și Siria, Ansar Beit al-Maqdess, grupare înființată în 2011 — inițial pentru a ataca teritoriul Israelului vecin — întreprinde atacuri împotriva forțelor de securitate egiptene ca represalii la înăbușirea sângeroasă a mișcărilor de protest ale partizanilor președintelui islamist Mohammed Morsi după destituirea sa de către armată în iulie 2013. Potrivit regimului președintelui egiptean Abdel Fattah al-Sissi, fost șef al armatei care l-a destituit pe Morsi, peste 500 de polițiști și soldați au fost uciși în atentate și atacuri întreprinse în principal în nordul Sinaiului din 2013. În același timp, peste 1.400 de manifestanți pro-Morsi, în principal din Cairo, au fost uciși de soldați și polițiști, și circa 15.000 de partizani ai primului președinte ales în mod democratic în Egipt au fost plasați în închisori. Câteva sute au fost condamnați la moarte în cadrul unor procese în masă, calificate de către ONU ca fiind ”fără precedent în istoria recentă ” a omenirii.