Conservatorii premierului David Cameron sunt în continuare umăr la umăr cu laburiștii din opoziție înaintea alegerilor parlamentare de la 7 mai, a relevat un sondaj de opinie făcut public sâmbătă, în timp ce, conform unei alte anchete prezentate duminică, opiniile favorabile șefului guvernului le-au depășit pe cele negative, informează Reuters. Astfel, conform unui sondaj realizat de institutul Opinium pentru The Observer, conservatorii au pierdut un punct procentual, ajungând la 33%, la egalitate cu laburiștii, a căror cotă a rămas neschimbată. Partidul Independenței Marii Britanii (UKIP, eurofob) se situează pe poziția a treia în intențiile de vot, cu 14%, în creștere cu un punct procentual. Pe de altă parte, conform unui sondaj YouGov/Sunday Times, realizat după dezbaterea televizată de joi între principalii șapte lideri de partid care nu a relevat un câștigător clar, 47% dintre cei chestionați sunt de părere că David Cameron este un bun prim-ministru, comparativ cu cei 46% care au o opinie contrară. Este pentru prima dată din mai 2011 când opiniile favorabile șefului guvernului le-au depășit pe cele negative. Liderul laburist de opoziție Ed Miliband, a cărui cotă de popularitate este în urma celei a partidului său, a cunoscut de asemenea o creștere. Conform sondajului YouGov, 33% dintre cei chestionați sunt de părere că el este un bun lider de partid, în creștere față de 30% luna trecută, dar 59% nu apreciază activitatea sa. Alegerile de la 7 mai ar urma să fie cel mai strâns scrutin din Marea Britanie din ultimele decenii, parțial pentru că formațiuni în mod tradițional minore, așa cum sunt UKIP și Partidul Verzilor, sunt cotate mult mai bine decât până acum.