Forţele de securitate din Burkina Faso au căutat duminică în zona de deşert din apropierea graniţelor cu Mali şi Niger, dar nu au găsit niciun indiciu privind agentul român de securitate răpit sâmbătă de la mina de mangan din Tambao, au anunţat autorităţile, citate de Reuters.Guvernul din Burkina Faso a anunţat că a înfiinţat o celulă de criză şi că atacatorii, ale căror motive şi identitate nu sunt cunoscute, au fugit spre frontiera cu Niger.”Avem echipe care investighează pe teren, dar încă nu am găsit nici un indiciu despre răpitori”, a declarat pentru Reuters o sursă din domeniul securităţii, adăugând că o unitate de comando formată din cinci persoane a atacat o patrulă de securitate a companiei Pan African Minerals, la exploatarea minieră din Tambao.Islamiştii înarmaţi, rebelii separatişti şi bandele criminale continuă să opereze în nordul Mali, la doi ani după o intervenţie a armatei franceze şi după desfăşurarea forţelor ONU de menţinere a păcii. În trecut, cetăţenii străini răpiţi au fost duşi în zonele deşertice din nordul Mali şi ulterior eliberaţi în schimbul unor răscumpărări de milioane de dolari.Compania Pan African a precizat duminică într-un comunicat că atacul a avut loc în perimetrul exploatării sale neocupate din Tambao. Societatea este o filială a Timis Corporation, compania omului de afaceri român Frank Timiş, care locuieşte la Londra şi are investiţii în Africa de Vest, în special în domeniul petrolier şi minerit.Souleymane Mihin, directorul din Burkina Faso al companiei Pan African Minerals, care administrează proiectul de minerit Tambao, declara sâmbătă că cinci persoane înarmate l-au răpit pe român după ce au atacat o patrulă de securitate pe care acesta o conducea. Şoferul său şi un jandarm care le asigura protecţia au fost răniţi.”A fost un atac asupra uneia dintre patrulele noastre”, a afirmat Mihin. „L-au răpit pe românul care conducea patrula. Şoferul a fost împuşcat în picior. Un jandarm a fost grav rănit”, a precizat el.O sursă din domeniul securităţii din Burkina Faso afirma sâmbătă că răpitorii s-au îndreptat spre graniţa cu nordul statului Mali, situată în apropiere, după ce l-au răpit pe român.Subliniind starea precară a securităţii din regiune, persoane înarmate au atacat oraşul Boni, situat la aproximativ 100 de kilometri nord de graniţa cu Burkina Faso, omorând două persoane, au anunţat forţele de securitate din Mali. Guvernul din Mali a precizat că a lansat o operaţiune militară împotriva atacatorilor.