Administraţia Prezidenţială: Preşedintele se află în vacanţa de Paşti, în perioada 6-10 aprilie

iohanisAdministraţia Prezidenţială a transmis, luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că preşedintele Klaus Iohannis se află, în perioada 6-10 aprilie, în vacanţă de Paşti. Preşedintele Klaus Iohannis, de confesiune evanghelic luteran, care a sărbătorit duminică Paştele, era aşteptat să participe la slujba de Înviere de la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu, lăcaş de cult unde a mers şi de Crăciun, dar şi de Paşte în ultimii ani, pe când era primar al municipiului Sibiu.Preşedintele şi soţia sa, Carmen, nu au ajuns la ceremonialul religios de la Sibiu, iar surse locale au susţinut că familia prezidenţială nu s-ar afla în ţară, fiind posibil să fi plecat în Germania pentru a-şi vizita familia.Sursele citate susţin că şeful statului a fost la Sibiu în cursul săptămânii trecute, dar a plecat.În perioada în care a fost primar al municipiului Sibiu, Klaus Iohannis a participat frecvent la slujbele de duminică de la această biserică şi, chiar şi după ce a fost ales preşedinte, el a mers deseori la slujbele oficiate acolo.