Un Israel slăbit ar reprezenta un „eșec” al președinției mele, a dat asigurări președintele american Barack Obama, care și-a reafirmat solidaritatea cu aliatul său tradițional în pofida recentelor divergențe legate de acordul privind programul nuclear iranian, transmite AFP.”Aș considera un eșec din partea mea, un eșec fundamental al președinției mele, dacă în timpul mandatului meu sau ca o consecință a activității depuse de mine Israelul ar deveni mai vulnerabil”, a declarat Barack Obama într-un interviu de 45 de minute publicat duminică pe site-ul cotidianului The New York Times. Liderul de la Casa Albă a menționat că un Israel slăbit ar însemna nu doar un eșec strategic, ci și un eșec moral, și a adăugat că niciun dezacord între SUA și Israel nu ar putea distruge ceea ce le unește. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a denunțat de mai multe ori acordul-cadru în domeniul nuclear dintre Teheran și țările din Grupul ‘5 plus 1’ (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franța, China și Germania), pe care îl consideră un ”acord foarte prost”, susținând că în virtutea acestuia Iranul își va menține o infrastructură nucleară extinsă. Obama și Netanyahu au avut divergențe și cu privire la procesul de pace din Orientul Mijlociu, în contextul în care Israelul se opune creării unui stat palestinian independent cu capitala în Ierusalimul de Est, iar Washingtonul încearcă găsirea unei soluții bazate pe coexistența a două state (unul israelian și unul palestinian).