Peste 600 de elevi participă la Olimpiada Naţională de Matematică, organizată marţi, în Capitală

Olimpiada Naţională de MatematicăPeste 600 de elevi participă la Olimpiada Naţională de Matematică, organizată marţi, la Liceul “Traian Vuia” din Sectorul 4 al Capitalei, joi urmând să aibă loc proba de baraj, pentru alcătuirea loturilor naţionale participante la competiţiile internaţionale.Ediţia a 66-a a Olimpiadei Naţionale de Matematică va reuni în Sectorul 4 al Capitalei peste 600 de elevi din clasele V-XII, din toate judeţele ţării şi din Bucureşti, calificaţi în fazele anterioare ale competiţiei. Alături de elevi, peste 200 de profesori din toată ţara sunt implicaţi în organizarea şi derularea concursului, care are loc în perioada 6-10 aprilie.Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naţionale de Matematică are loc luni seară, manifestarea fiind desfăşurată sub genericul “Bucureşti – Capitala Matematicii Româneşti”.Probele de concurs vor avea loc marţi 7 aprilie, la Liceul Tehnologic de Metrologie “Traian Vuia”. Elevii clasaţi pe primele locuri vor susţine joi 10 aprilie o probă de baraj, pentru alcătuirea loturilor naţionale participante la olimpiadele internaţionale. Festivitatea de premiere va avea loc la Universitatea Politehnica din Bucureşti joi 9 aprilie pentru clasele V-VI şi vineri 10 aprilie pentru clasele VII-XII, arată Primăria Sectorului 4, într-un comunicat de presă.Olimpiada este organizată de Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Societatea de Ştiinţe Matematice, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti