TUIAȘI dă startul celui mai mare festival de știință din regiunea Moldovei!

asachiUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) îi invită pe toți liceeni și pe toți pasionații de curiozități și experimente știinfice la primul festival de știință din regiunea Moldovei, Iași Science Festival, ediția a doua, care va avea loc în perioada 6-9 aprilie, în săptămâna Școala Altfel. Toți participanții vor putea lua parte la activități interactive care le vor permite să pătrundă în lumea fascinantă a științei prin joc și activități recreative.Astfel, TUIAȘI vă așteaptă în Arena Științelor Tehnice să vadă roboți pășitori în acțiune, machete de clădiri, construcții din spaghete făcute de studenți, să afle cum funcționează o mână bionică sau cum se confecționează pantofi și rochii din materiale reciclate și să descopere multe alte experiemente surpriză. De asemenea, liceenii pot participa la tururi ghidate la cele 11 facultăți ale sale cu prilejul cărora vor descoperi secretele fiecărei ramuri a ingineriei, vor afla ce pot regăsi fascinant în fiecare domeniu și care sunt posibilitățile de a-și construi o carieră formidabilă dacă le vor urma cursurile. Pot alege dacă vor vizita Salonul Ofertelor Educaționale. „Prin acest festival dorim să deschidem uși elevilor într-o altă manieră, una care care să îi facă să perceapă mult mai autentic spiritul profesiei de inginer sau arhitect, și al vieții de student la TUIAȘI. Dincolo de ușile care îi separă încă de viața de student, la Iași Science Festival elevii vor descoperi viața ca o suită de jocuri, în care trebuie să-și asume cu responsabilitate poziția de jucător pentru viitorul lor. Și astfel, fiecare licean care se gândește la propriul lui viitor să-și pună întrebarea «Oare ce mi se potrivește cel mai bine?» să găsească un răspuns pe măsura a ceea ce visează el la vârsta de 18 ani”, au declarat oficialii TUIAȘI. Cu prilejul Iași Science Festival, pe lângă aceste evenimente, la Arena Științelor Tehnice va avea loc și o conferință susținută de Alexandru Mironov.