Alexis Tsipras: Sancțiunile împotriva Rusiei sunt ‘un drum spre nicăieri’

Greece 2015 electionsGrecia nu este de acord cu sancțiunile Occidentului împotriva Rusiei pentru că aceasta ar fi ‘un drum spre nicăieri’, a declarat premierul grec Alexis Tsipras, într-un interviu acordat în exclusivitate agenției de presă ruse TASS, înainte de vizita sa, în 8 aprilie, la Moscova. Tsipras constată că în ultimii ani relațiile dintre Grecia și Rusia au fost puternic afectate, dat fiind că precedentele guverne de la Atena ‘nu au făcut ceea ce puteau face pentru a evita această politică a sancțiunilor lipsită de sens, determinată de situația din Ucraina’. ‘Rezultatul a fost embargoul (rusesc) inclusiv asupra produselor agroalimentare grecești, ceea ce a prejudiciat major economia Greciei’, subliniază Alexis Tsipras. Șeful guvernului de la Atena a ținut să amintească faptul că, imediat ce a devenit premier, a primit un mesaj din partea președintelui Consiliului European, Donald Tusk, ‘care considera aproape un dat poziția Greciei în favoarea sancțiunilor’. ‘L-am sunat, precum și pe (șefa diplomației europene) Federica Mogherini, și le-am spus: ‘Să nu considerați poziția Greciei un dat, situația s-a schimbat, acum în Grecia este un nou guvern. Acum, trebuie să ne întrebați înainte de a lua decizii’ ‘, a relatat Tsipras. Potrivit șefului guvernului de la Atena, Grecia ‘nu este de acord cu sancțiunile’. ‘Cred că acesta este un drum care duce spre nicăieri. Sunt adeptul punctului de vedere conform căruia este necesar dialogul, diplomația, este necesar să se ia loc la masa negocierilor și să se găsească soluții la marile probleme’, a adăugat Alexis Tsipras. În opinia sa, ‘războiul economic, ca o continuare a războiului adevărat, este o politică de impas’. ‘Eu sunt pentru diplomație’, a declarat Tsipras, salutând în acest context acordurile de la Minsk. ‘Cred că trebuie să depunem toate eforturile pentru a pune capăt tensiunii din Ucraina’, a adăugat premierul Greciei. După cum afirmă Tsipras în interviul pentru TASS, în timpul primei sale participări la summitul UE (19-20 martie) el a întrebat, adresându-se colegilor, premieri și șefi de stat: ‘Spuneți-mi, cum vă imaginați noua arhitectură a securității din Europa? O imaginați cu Rusia de partea cealaltă a baricadei sau cu Rusia într-un proces de dialog și înțelegere reciprocă?’. ‘De la mulți nu am primit nici acum un răspuns. În viziunea mea, răspunsul este clar: noua arhitectură a securității din Europa trebuie să includă Rusia’, a conchis premierul grec în interviul pentru agenția de presă rusă.