Guvern: 50 de milioane de euro pentru sprijinirea accesului IMM-urilor la finanțare

euro4Guvernul a aprobat, în ședința de marți, alocarea temporară a sumei de 50 de milioane de euro pentru asigurarea necesarului de finanțare al Autorității de management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), aferent lunii aprilie 2015, informează un comunicat al Executivului .Potrivit sursei citate, fondurile sunt alocate din venituri din privatizare și sunt destinate plății contribuției publice la Fondul de Participare JEREMIE, un fond destinat îmbunătățirii accesului la finanțare pentru IMM-uri în cadrul Uniunii Europene. „Suma de 100 de milioane de Euro alocată inițial pentru Fondul de Participare JEREMIE a fost suplimentată cu 50 de milioane de Euro în decembrie 2013, urmând ca diferența de 50 de milioane de euro să fie plătită în urma deciziei de astăzi a Guvernului. Suma de 50 de milioane de euro alocată astăzi va contribui la continuarea implementării unui nou produs destinat IMM-urilor, respectiv finanțarea cu dobândă subvenționată”, informează Executivul. Banii alocați marți de Guvern vor fi rambursați Ministerului Finanțelor Publice în euro, din sumele restituite cu această destinație de către Comisia Europeană până pe 31 iulie a.c.