Un pilot al companiei Alitalia, comandantul avionului care l-a transportat în prima zi de mandat pe preşedintele italian Sergio Mattarella, a fost suspendat din funcţie după ce a tras focuri de armă, fără a răni pe nimeni, în cursul unei discuţii violente în familie, informează ziarul La Repubblica.Maurizio Foglietti, pilot al companiei aeriene Alitalia, a tras focuri de armă duminică, în prima zi a Paştelui catolic, în locuinţa sa din Todi (centrul Italiei).Compania Alitalia a decis suspendarea imediată a pilotului, pe durata investigaţiei, coordonată de Procuratura din oraşul Spoleto.Pilotul în vârstă de 50 de ani a tras trei focuri de armă, cu o puşcă deţinută legal, în cursul unei discuţii aprinse cu fratele lui mai mare şi cu mama, în curtea casei din Todi, în regiunea Perugia. Nimeni nu a fost rănit în incident. Procuratura din Spoleto îl cercetează pe pilot pentru ameninţări în formă agravată şi producere de daune. Cazul a fost semnalat companiei Alitalia de procurori, care au recomandat şi un test psihologic amănunţit.Maurizio Foglietti a fost comandantul avionului cu care preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a zburat pe 14 februarie, în prima zi după alegerea în funcţie, de la Roma spre Palermo. De altfel, pilotul companiei aeriene de stat a Italiei are şi o fotografie cu preşedintele italian.