Adrian Mitroi: Reducerea TVA la alimente va veni la pachet, probabil, cu măsuri de înăsprire fiscală

Măsura de reducere a TVA a alimente va veni la pachet, probabil, cu niște măsuri de înăsprire fiscală pe alte paliere, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Mitroi, profesor de investiții și finanțe comportamentale în cadrul Academiei de Studii Economice /ASE/.

‘Ea (măsura luată marți n.r.) va veni la pachet, probabil, cu niște măsuri de înăsprire fiscală pe alte paliere, adică impozite pe proprietate, pe capital, pentru că nu cred că va mai fi atât spațiu fiscal după reducerea preconizată de acum și cealaltă la toate, la 20%. Eu nu cred că va mai fi atât spațiu fiscal pentru alte taxe și impozite, în special cele legate de proprietate și capital. România se află în postura firească acum de a susține un pic consumul, de a se adresa păturii mai puțin avute a populației la care consumul contează. Este o măsură care face sens și este în ton cu revenirea economică generală”, a spus Mitroi.

De asemenea, acesta a precizat că măsura de relaxare fiscală a consumului este firească după o serie de măsuri mai puțin chibzuite de înăsprire fiscală, luate în ultima vreme.

‘Deci, este o măsură care trebuie să închidă favorabil. Este o măsură care se adresează doar unei anumite pături a populației, în special cea la care consumul reprezintă o proporție importantă din venituri. Adică probabil cele două treimi din populația României care trăiesc mai modest. Se va vedea acest avantaj la veniturile disponibile. Estimarea mea este că vorbim de 7-8% până în 10 procente. Nu este niciun merit politic aici, pentru că politicianul nu dă niciodată din banii lui. Absolut orice guvern este obligat să gândească”, a explicat profesorul ASE.

Potrivit acestuia, Guvernul împarte beneficiile stabilizării macroeconomice și cu contribuabilii prin măsura luată.

‘Guvernul împarte ceva din beneficiile stabilizării macroeconomice și cu contribuabilii, pusă la pachet pe revenirea macroeconomică și relativa stabilitate în care România apare așa, ca o primadonă, în regiune, macroeconomică. Dintr-odată suntem de exemplu și politic, și economic. Deci avem un pic de vânt favorabil așa care ne bate în pânze și e firesc să-l folosim acum”, a precizat Adrian Mitroi.

Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, scăderea TVA la 9% la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice și la serviciile de alimentație publică, începând de la 1 iunie anul acesta.

‘În urma discuțiilor pe care le-am avut și cu Ministerul de Finanțe, evident presiunea Ministerului Agriculturii, cu Banca Națională, cu FMI, cu Comisia Europeană, am luat decizia, și astăzi vom aproba ordonanța de urgență prin care, de la 1 iunie, toate, absolut toate alimentele, nu doar cele cinci alimente de bază, absolut toate produsele agro-alimentare din România vor avea o cotă de TVA de 9%. Și toate băuturile nealcoolice”, a spus Ponta, la începutul ședinței de Guvern.