Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de DNA de trafic de influență, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea Supremă a respins cererea lui Darius Vâlcov de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai ușoară, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar, însă decizia nu este definitivă.
Pe 2 aprilie, Darius Vâlcov a fost arestat preventiv pentru 23 de zile, în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență.
Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).
În schimbul acestor contracte, Darius Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ 2 milioane de euro, atât direct, cât și prin intermediari.