Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, joi, la Galaţi, că formaţiunea este „un partid militarizat, în sensul bun al cuvântului”, şi că sprijină mereu Guvernul din care face parte, dar şi pe preşedintele României, indiferent cum se numeşte acesta.”Suntem un partid militarizat, în sensul bun al cuvântului, politica noastră nu se schimbă, politica interesului naţional. Toţi liderii politici au luat în serios acest lucru şi aşa este bine, să vorbim de interesul naţional. Politica UNPR nu s-a schimbat, sprijinim mereu Guvernul din care facem parte, sprijinim pe preşedintele României, indiferent cum îl cheamă pentru că, de fapt, sprijinim România. Domnul Iohannis, eu lucrând pe domeniul securităţii naţionale, primul mare proiect a fost, după părerea mea, extraordinar în acest context de securitate – 2% din PIB României pe următorii zece ani predictibilitate pentru înzestrarea Armatei Române. România este membră NATO şi UE şi suntem respectaţi de partenerii noştri internaţionali”, a afirmat Gabriel Oprea, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute, joi, la Galaţi.Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, s-a aflat, joi, la Galaţi, pentru a-l numi vicepreşedinte la nivel naţional al partidului pe primarul municipiului Galaţi, Marius Stan.Marius Stan a fost ales primar al municipiului Galaţi în 2012, pe lista USL, când era membru PNL, dar anul trecut el a demisionat din acest partid şi s-a înscris în UNPR uzând de prevederile OUG 55/2014 care le-a dat dreptul aleşilor locali să îşi schimbe partidul fără pierderea mandatului