24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Dacă în Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor aflăm despre umilirea prin trădare a aproapelui tău, Joia Mare ne pune în fața smereniei prin spălarea picioarelor, prin dezinhibarea și dizolvarea vanității celor care au ajuns în preajma celui de sus, existând pericolul vizibil de a-și pierde măsura realității. ,,După ce le-a spălat picioarele Și-a luat hainele, S-a aşezat iar la masa și le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine: Invadatorul și Domnul, și bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora; Că v-am dat vouă pilda, că precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi și voi.”(IOAN 13,12-15)”
Revenirea cu picioarele pe pământ ajunge astfel să fie o condiție sine qua non, necesară menținerii echilibrului în ierarhiile valorii. Acolo unde continuă să opereze bunul simț, modestia, smerenia și judecata nepărtinitoare, acolo e semn de rod și de rodire, de bogăție îndestulătoare oricât de mică va fi sămânța. Ceea ce nu-ți poate oferi bogăția îndestulătoare este compensată de evlavia, cucernicia și pioșenia cu care întinzi mâna, mai mult pentru a oferi decât pentru a primi.
Tot în Joia Mare are loc Cina cea de Taină în care Iisus Hristos face proba devotamentului său până la a se oferi trup și suflet semenului său. Astfel, rupând din pâine a dat discipolilor săi zicând: ”Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceți întru pomenirea Mea.” Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea noua, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.”(LUCA 22,19-20).
După acest pasaj al devoțiunii, al cedării drepturilor existențiale aproapelui sub formă de donație, fără nici o urmă de profit, cum o picătură de apă este absorbită de secetă, aproape instantaneu.
Urmează, în Grădinile Ghetsimani, rugăciunea cea mai presus de fire prin care Iisus Hristos reușește să-și retrăiască destinul, într-un solilocviu dramatic inspirat de relația sa specială cu Dumnezeu. ”Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, aşa și aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.”(IOAN 17, 17-23).
Joia Mare se încheie cu sărutul lui Iuda, sub forma semnului de identificare pentru cei pe care i-a adus, pentru 30 de arginți, să-l vândă. De aici s-ar putea să izvorască înțelepciunea din remarca: ”Ferește-mă Doamne de prieteni, căci de dușmani mă feresc singur!”
,,Și pe când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el mulţime multă, cu săbii și cu ciomege, de la arhierei și de la bătrânii poporului. Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este! Puneţi mâna pe El. Și îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins.”(MATEI 26,47-50)
Cele patru încercări ale zilei reușesc să construiască osatura pe care omenirea va începe să-și împlinească destinul dependent deja de Cuvântul care zidește. ”La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul” – astfel începe să fie scrisă Sfânta Evanghelie după Ioan. Astfel am început să conștientizăm cine suntem, de unde venim, încotro mergem?
Suntem în Săptămâna Patimilor și ne apropiem de ziua în care Hristos a fost Răstignit, urmând Învierea cu moartea pe moarte călcând.
