Fondatorul partidului de extremă dreapta Frontul Național (FN), Jean-Marie Le Pen, a declarat vineri că fiica sa Marine, actuala președintă a mișcării politice, este „pe cale să-și dinamiteze propria formațiune” și îi cere demisia, informează AFP. Un război deschis îl opune de câteva zile pe Jean-Marie Le Pen, președintele de onoare al FN, fiicei sale, după ce recentele afirmații ale fondatorului au fost calificate drept ‘provocări’ și ‘sinucidere politică’ de aceasta din urmă. ‘Doamna Le Pen este pe cale să-și dinamiteze propria formațiune. Nu eu, ea este cea cea care se sinucide, ea este cea care își trage un glonț în picior’, a reacționat, la postul de radio RTL, tribunul extremei drepte franceze, declarându-se ‘stupefiat’ și ‘mut de uimire’ în fața reacției fiicei sale.