Consilierii județeni ai PSD contestă suma alocată pentru participarea județului Iași la EXPO Milano 2015

milano cristi stanciuReprezentanții PSD îl acuză pe președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, că a ”măsluit” o Hotărâre a Legislativului local privind suma pe care județul Iași urmează să o aloce pentru participarea la ediția din acest an a Expoziției Universale de la Milano. ”Executivul CJ Iași a măsluit recent o decizie a CJ Iași, în joc fiind vorba de foarte mulți bani publici. Acesta este cazul concret al Hotărârii nr. 88 / 27.03.2015, semnată de actualul președinte CJ Iași, hotărâre care prevede alocarea unui buget de 120.000 euro pentru participarea reprezentanților CJ la Expoziția Universală EXPO Milano 2015.  În ședința din 27.03.2015, Grupul PSD din CJ Iași i-a atras atenția actualului președinte al CJ că bugetul de 120.000 euro pentru participarea timp de doar patru zile la o expoziție internațională este exagerat de mare și trebuie redus substanțial, fiind vorba de banii ieșenilor, bani care trebuie cheltuiți cu chibzuință. PSD Iași a propus recalibrarea acelui buget și prin reducerea numărului de consilieri județeni prezenți în delegația județului la Milano, de la 37 la 6. Risipa controlată de d-l Cristian Adomniței în condițiile participării a 37 de consilieri județeni ar fi fost de peste 70.000 euro. Deși a acceptat amendamentul PSD Iași și a formulat personal modificarea care trebuia efectuată (în acest sens, se poate consulta înregistrarea martor a ședinței din 27.03.2015 postată pe website-ul CJ Iași, de la momentul 1:42:57 la 1:43:14), d-l Cristian Adomniței a semnat totuși o hotărâre care menține suma inițială de 120.000 euro. În consecință, PSD Iași atrage atenția asupra faptului că executivul CJ Iași se află în fața unui fapt foarte grav care poate fi asimilat unui abuz în serviciu și unei tentative de deturnare de fonduri publice. PSD Iași susține cu fermitate promovarea internațională a Iașului, dar acest lucru trebuie să se facă în mod transparent și corect, nu cu bugete improvizate și exagerat de mari, făcute pe genunchi și apoi măsluite. Prin situația creată, actualul președinte al CJ Iași periclitează participarea onestă a Iașului la Expoziția de la Milano și aruncă o pată de ilegalitate asupra unei acțiuni care trebuie realizată în beneficiul comunității ieșene.  Spre edificare, anexăm Hotărârea CJ Iași nr. 88 / 27.03.2015,  semnată de actualul președinte al CJ Iași”, se precizează într-un comunicat de presă, semnat de Cristian Stanciu, liderul grupului consilierilor PSD din CJ Iași. (Edmond Macri)