Breaking News

Biserica ”Toma Cozma” din Iași, în sărbătoare

toma cozma in sarbatoareCa în fiecare an, în cea de-a doua dumică după Paște, cunoscută și sub numele de ”Duminica Tomei”, Biserica ”Toma Cozma” din Iași îmbracă haine de sărbătoare întru cinstirea ocrotitorului principal, Sfântul Apostol Toma, precum și a mărturiei sale despre Hristos Cel Înviat. Sărbătoarea Hramului Bisericii ”Toma Cozma” va debuta sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 17.00, când va fi oficiată Slujba Vecerniei Hramului şi a Litiei. Duminică, 19 aprilie, începând cu ora 8.00, se va săvârşi slujba Utreniei, a Sfintei Liturghii și pomenirile pentru ctitori și pentru toți cei răposați. Slujbele vor fi oficiate în sobor, cu participarea mai multor preoți invitaţi. ”Sfântul Apostol Toma este cunoscut în tradiția creștină ca ocrotitor şi patron al constructorilor, al celor care călătoresc și ajutător tuturor celor care se străduiesc să aprofundeze credinţa, să înţeleagă şi să aplice în viaţa lor învățătura sfântă. De asemenea, fiind singurul care a avut curajul de a exprima îndoiala care era și în inimile celorlalți, ne poate fi de ajutor în a da o mărturie de credință și viață autentică în misiunea creștină pe care suntem datori a o desfășura în lumea noastră, în vremea noastră. Astfel, una dintre cântările utreniei zice: ”bună a fost îndoiala lui Toma”, căci a devenit piatră de temelie pentru credinţa noastră, a celor puțin credincioși. ”Domnul meu și Dumnezeul meu” este o mărturisire cutremurătoare pe care ar trebui și noi să o rostim cât mai des, pentru a ne încredința, la rându-ne că lucrurile lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu sunt cu mult mai presus de logica și simțurile noastre, dar ne sunt foarte accesibile când le primim în inimă, când ”cu inimă curată” le împlinim în viața noastră”, a explicat părinte paroh Mihai Mărgineanu. La Sărbătoarea Hramului Mare al Bisericii Toma Cozma sunt așteptați, ca și în anii precedenți, foarte mulți pelerini din diferite colțuri ale regiunii, bucurându-se de aceste momente cu o bogată semnificație și încărcătură duhovnicească. (Edmond Macri)