Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 va deveni cel mai mare angajator din România în următorii ani, cu o alocare financiară de 5 miliarde de euro, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Rovana Plumb, într-o conferință de presă. „Investiția în oameni este cea mai profitabilă investiție pe care o poate face societatea. Programul Operațional Capital Uman este un program important pentru toți românii. Acest program se adresează tuturor categoriilor plecând de la tineri, mergând la copii, lucrători, șomeri angajatori, antreprenori, comunități sărace. De altfel, 20% din alocările financiare pentru acest program sunt destinate obiectivului fundamental pe care îl urmărim, acela de incluziune socială și combatere a sărăciei. Alocarea de 5 miliarde euro, din care 4,3 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile, face ca programul să devină cel mai mare angajator din România în următorii ani”, a spus Rovana Plumb. Potrivit ministrului Muncii, din cele șapte axe ale programului, cinci sunt derulate prin Ministerul Muncii. „Programul Operațional Capital Uman este un instrument de creștere economică dar și de incluziune socială, de ajutorare a grupurilor vulnerabile, de ajutorarea tinerilor de a intra în câmpul muncii și de a-și face o familie”, a mai afirmat ministrul Rovana Plumb. Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a anunțat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, lansarea Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, alocarea financiară a acestuia fiind de peste 4,3 miliarde euro. POCU a fost aprobat de Comisia Europeană pe 25 februarie 2015. Acesta are o alocare financiară de 4,326 miliarde euro din care 105,9 milioane euro din „Inițiativa Locuri de Muncă pentru Tineret”, iar 4,220 miliarde euro din Fondul Social European. Potrivit datelor MFE, programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada de programare 2007 — 2013. Programul va contribui la atingerea obiectivului general al Acordului de Parteneriat (AP 2014 — 2020) — implicit al fondurilor Europene Structurale și de Investiții din România și anume de a reduce disparitățile de dezvoltare economică și socială dintre România și statele membre ale UE. POCU este structurat pe șapte axe prioritare, respectiv trei dedicate domeniului ocupării, două pentru incluziune socială, una pentru educație și una pentru asistență tehnică.